Peste 400 de locuri de muncă în Maramureş pentru cei care îşi caută un job. Oferta slabă pentru persoanele cu studii superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 400 de locuri de munca la Bursa generala a locurilor de munca in 2015
Peste 400 de locuri de munca la Bursa generala a locurilor de munca in 2015

Peste 400 de locuri de muncă sunt oferite maramureşenilor care vor alege să treacă pragul bursei locurilor de muncă care va avea loc în 24 aprilie la mallul din municipiu. Cele mai multe dintre acestea sunt cele din Baia Mare, foarte puţine joburi fiind disponibile pentru Sighet.

Oficialii AJOFM Maramureş au anunţat faptul că au fost contactaţi pentru acest eveniment un număr de 379 agenti economici dintre  care 317 angajatori sunt din Baia Mare şi 62 pentru zona Sighetu Marmaţiei.

Numărul agenţilor economici care şi-au anunţat prezenţa la bursă este de 51 din care, 43 agenţi economici  din zona Baia Mare şi 8 în  Sighetul Marmaţiei. În total vor fi disponibile un număr de 443 de locuri de muncă, dintre care 388 sunt în Baia Mare şi 55 pentru Sighetul Marmaţiei.

Locurile de muncă oferite persoanelor cu studii superioare sunt foarte puţine. Vorbim doar despre 36 astfel de joburi din totalul celor peste 400 de locuri de muncă disponibile. 

Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt disponibile în următoarele profesii: ingineri - 12 ( inginer mecanic, inginer metalurg, inginer calitate, inginer construcţii, inginer instalatii, inginer industriaizarea lemnului),  contabil - 2, expert informare publicitate -2, agenti turism -3, agent de recrutare şi contractori - 2, specialist recrutare – 2, programator CNC, respectiv câte un loc de muncă în meseriile de arhitect, economist, consilier juridic, programator sistem informatic,  economist sau şef magazin.

"Pentru persoanele cu studii medii şi muncitori sunt  disponiblile 407 locuri de muncă. Vom avea 50 de locuri de muncă pentru confecţioneri îmbrăcăminte, 20  de operatori producţie, 10 inspectori calitate,  10 ospatari, 10 tapiteri, 10 agenţi comerciali, 10 fierari betonisti, 10 lucrători comerciali, 4 casieri, 5 sudori,   instalatori – 5, electrician-4, dulgheri - 2, finisori în construcţii -2, ospatari, barmani, vopsitor, bucătar, operator prelucrarea cauciucului, tmplari 5, stivuitorist, strungar, frezor universal, muncitori necalificaţi 20, etc. Trebuie spus faptul că agenţii economici care vor participa la bursă, pot să-şi recruteze personalul direct fără intermediari în funcţie de cerinţele locului de muncă", a declarat Oana Oşanu, director AJOFM Maramureş.

Nu vor lipsi de la la bursa generală a locurilor de muncă reprezentanţi  ai  Cercului Militar Judeţean Maramureş, în vederea recrutării şi pregătirii persoanelor care doresc să se orienteze  în acest domeniu de activitate.

Citeste si: Der Spiegel: Ion Iliescu a aprobat o cerere privind „o locaţie” a CIA în România

VIDEO INTERVIU 25 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii. Virgil Măgureanu, despre naşterea SRI şi „prăduirea“ din anii '90

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite