Locuitorii din Săpânţa îşi apără primarii penali
0Peste 200 de locuitori din localitatea Săpânţa au ieşit în stradă marţi, în faţa Prefecturii din Baia Mare, după demiterea primarului lor, Gheorghe Stan. Bărbatul a fost condamnat la închisoare cu suspendare
„Jos prefectul“, „Noi nu vrem altu` primar“ şi „Noi îl vrem pe Gheorghe Stan“, acestea sunt doar câteva dintre lozincile scandate în timpul unui protest care a avut loc marţi, în faţa Prefecturii Maramureş. Sute de persoane şi-au manifestat astfel nemulţumirea, după ce, în cursul zilei de luni, prefectul Anton Rohian a emis un ordin de demitere a primarului din Săpânţa, Gheorghe Stan (PNL). Demiterea lui Stan a fost urmarea unei condamnări definitive la un an de închisoare cu suspendare din cauza unor infracţiuni comise în trafic.
Pe lângă cuvintele de susţinere faţă de Stan, săpânţenii au scandat lozinci împotriva prefectului Anton Rohian, aceştia cerând să li se explice de ce au rămas fără primar. Mai mult, oamenii l-au numit pe prefectul de Maramureş „fetiţă mică şi laşă“, pentru că, după spusele lor, în România au existat nenumărate cazuri în care primarii au fost condamnaţi, dar şi-au păstrat funcţia.
Deşi subprefectul Alexandru Bondrea a încercat să le explice protestatarilor că măsura a fost luată ca urmare a normelor legislative în vigoare, susţinătorii primarului au ameninţat că vor urma forme mai drastice de protest dacă nu se va reveni asupra deciziei de demitere a primarului. Aceştia au arătat că au în vedere blocarea drumului spre localitate şi continuarea protestelor, până la obţinerea unei decizii favorabile.
„Voi ataca decizia în contencios administrativ. Am la dispoziţie zece zile să fac acest lucru şi sunt decis să fac treaba asta. Eu i-am prezentat prefectului nenumărate cazuri similare cu al meu, însă nu a vrut să mă asculte. A decis să emită acel ordin. Oamenii mă susţin, au fost în audienţe şi probabil au considerat că merit susţinerea lor din moment ce au mers în număr atât de mare la Baia Mare“, a spus fostul primar, Gheorghe Stan.
A condus cu permisul suspendat
Edilul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, în timp ce avea permisul suspendat. Sentinţa s-a dat pe data de 6 februarie. Conform legii privind statutul aleşilor locali, primarii îşi pierd funcţia înainte de expirarea mandatului atunci când există o condamnare definitivă pronunţată în instanţă.
Decizia Curţii trebuie transmisă secretarului primăriei, care, la rândul său, trebuie să facă un referat adresat Prefecturii. Acest lucru a durat în cazul edilului din comuna Săpânţa aproximativ o lună. După primirea referatului, prefectul Anton Rohian a emis ordinul de încetare a mandatului lui Gheorghe Stan, care va fi înlocuit din fruntea administraţiei. Până la organizarea de noi alegeri, în comuna Săpânţa va fi numit un primar interimar. Cu toate acestea, Gheorghe Stan va putea participa la următoarele alegeri, care cel mai probabil vor avea loc în 25 mai 2014.
Locuitorii din Săpânţa nu sunt la primul protest
Protestul de marţi nu este primul de acest fel al maramureşenilor din Săpânţa. La scurt timp după 1990, peste 500 de persoane au protestat impotriva reţinerii primarului de la acea vreme, Toader Şteţca. Acesta a fost acuzat şi reţinut pentru că ar fi împărţit averea comunei unor prieteni şi susţinători. Pe atunci, evenimentele din Săpânţa au scăpat de sub control, iar satul a fost împărţit în două tabere, pro şi contra primarului. Evenimentele de la Săpânţa au durat aproape trei ani, timp în care Toader Şteţca a fost arestat de mai multe ori.
Primarul comunei Săpânţa a rămas fără loc de muncă
Primar maramureşean condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Urmează alegeri