FOTO Ţigări de contrabandă confiscate după o urmărire ca-n filme pe străzile din Sighetu Marmaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contrabanda cu tigari, in floare in Maramures FOTO: ijpfmm.ro
Contrabanda cu tigari, in floare in Maramures FOTO: ijpfmm.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au descoperit şi confiscat un număr de 722 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, transportate de doi cetăţeni romani fără documente legale, provenite din activităţi de contrabandă.

În ultima zi a lunii iulie, la nivelul S.T.P.F. Maramureş s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. 

Un echipaj al poliţiei de frontieră a identificat în trafic, pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, un autoturism cu numere specifice Angliei, despre care aveau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.

“Lucrătorii noştri au procedat la urmărirea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase pentru oprirea acestuia, moment in care şoferul a accelerat si s-a deplasat în mare viteză spre centrul oraşului. La scurt timp, conducătorul vehiculului a oprit brusc lângă o benzinărie şi a abandonat maşina.

În autoturism se afla o persoană de sex feminin, Lenuţa R., de 26 ani, domiciliată pe raza judeţului Maramureş, iar în maşină au fost depistate mai multe pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză si autoturismul au fost duse la sediul STPF în vederea continuării cercetărilor. Astfel, a fost efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport, ocazie cu care în portbagaj, în bara din spate, precum si într-o geantă care se afla pe bancheta din spate, a fost descoperită cantitatea de 722 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În cadrul cercetărilor a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat, Ilie R., în vârstă de 41 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş”, a declarat Radu Lungu, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

El a mai arătat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,  predarea, desfacerea si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Totodată, întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 6.300 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 Ţigări descoperite şi confiscate la frontiera de nord

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au descoperit şi confiscat peste 2.500 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 22.000 lei care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.

În data de 1 august un echipaj al poliţiei de frontieră care executa post control pe DN19, pe raza localităţii Sarasău, a observat un autoturism care a oprit brusc la aproximativ 100 m, iar conducătorul auto a abandonat maşina şi a fugit înspre centrul localităţii Sarasău.

Poliţiştii de frontierăp au trecut la urmărirea bărbatului, care a fost reţinut imediat şi identificat ca fiind, Cosmin G., de 27 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete care conţineau ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia împreună cu şoferul la sediul poliţiei de frontieră în vederea efectuării unui control amănunţit.

În urma controlului, au fost descoperite 3 colete care conţineau cantitatea de 2.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 22.000 lei.

Conducătorul auto este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Autoturismul în valoare de 4.400 lei, folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite