Festival de datini şi obiceiuri la Sighetu Marmaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai frumoase festivaluri a Maramureşeului, organizat de fiecare dată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc în perioada 27-28 decembrie. Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Marmaţia 2013“ se va desfăşura pe un traseu animat de circa un kilometru în patru puncte de spectacol, susţinut de un număr de 30 de formaţii.

Festivalul reprezintă oportunitatea de-a vedea splendoarea ruralului maramureşean românesc pe timp de iarnă, prin prisma portului popular, a datinilor şi obiceiurilor de iarnă, cu un aport suplimentar, pe aceiaşi tematică, din ţările Lăpuşului, Chioarului şi Codrului, din judeţele Neamţ, Sibiu, Bihor, Botoşani, precum şi din afara României, din Slovacia şi Serbia.

În prima zi a festivalului va avea loc parada grupurilor din alai şi a carelor alegorice, cu animaţie pe traseu şi spectacole în 4 puncte, care va începe la ora 12.30. La ora, 18.00 va începe spectacolul de seară pe scena principală. Cu această ocazie vor urca pe scena, formaţia câştigătoare a locului întâi la ediţia anterioară, formaţiile câştigătoare la ediţia Marmaţia 2013, formaţiile din Serbia şi Slovacia, Grupul “Iza” şi Aurel Tâmaş. În 28 decembrie va avea loc simpozionul ştiinţific pe tematica festivalului.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite