Cum se fac şi ce reprezintă, de fapt, celebrele porţi maramureşene. În trecut, erau făcute doar pentru nobilime
0
Vestitele porţi maramureşene sunt întâlnite peste tot în Maramureşul istoric. Nu e gospodărie fără o poartă impozantă, din lemn sculptat cu diferite motive tradiţionale. Istoricii, însă, spun că, deşi acum acestea se găsesc la toate gospodăriile, în trecut, doar nobilii aveau dreptul de a avea o asemena poartă.
Simbolistica motivelor sculptate pe porţile maramureşene au constituit subiectele mai multor studii. Istoricii care le analizează susţin că acestea provin, majoritatea, din precreştinism, unele sunt simboluri dacice, iar altele sunt chiar antice. Dar despre porţi în sine s-a vorbit mai puţin. Profesorul Ilie Ghereş, doctor în istorie şi şeful secţiei Muzeul Satului din cadrul Muzeului de Etnologie şi Artă Populară Maramureş arată că în trecut, doar nobilii aveau dreptul de a avea o astfel de poartă. ”Înainte şi până în perioada interbelică aveau voie să-şi facă poartă exclusiv nobilii, numai cei care aveau un anumit statut social şi istoric. Veţi întreba probabil cum şi-au împrejmuit casa cei care nu era nobili. Aceştia aveau doar vraniţă (poartă de scânduri sau nuiele împletite, n.r.), iar în loc de portiţă mică, aveau prileaz (n.r. o treaptă făcută la gardul de nuiele ca să se poată trece dincolo)”, a explicat profesorul.
Regimul politic schimbă regulile
Acesta mai arată că modelul şi structura acestora au evoluat de-a lungul timpului, ajungând în timp un brand pentru Maramureş, însă cu timpul au început să apară şi motivele foarte încărcate, aşa cum le cunoaştem acum. ”După anul 1950, pentru că a crescut nivelul de trai, apar şi aceste motive folclorice încărcate. Explicaţia e simplă: înainte, numai nobilii aveau voie să-şi facă poartă de lemn; nu se cădea ca cei săraci să-şi facă, dar pentru că a dispărut lupta de clasă, a venit ”egalitatea”, li s-a permis tuturor să-şi facă asfel de porţi. Şi atunci toată lumea a făcut cum a vrut, ăsta era modul în care ţăranul îşi arată opulenţa”, arată profesorul, menţionând că astăzi, toate sculpturile au rol decorativ, cu excepţia celor creştineşti (ale bisericilor etc). ”Acestea însă au devenit aproape groaznice. Sunt foarte multe motive creştineşti care încarcă enorm o poartă. La unele biserici sunt chiar urâte, cu peşti, cruci, struguri, viţă de vie, lauri şi alte ramuri; sunt prea multe ornamente”, mai spune profesorul Ilie Gherheş.
Poarta cu cinci stâlpi, invenţie a unui absolvent de construcţii, dar şi de Arte
Dacă aceasta a fost evoluţia motivelor sculptate pe porţi, în ce priveşte structura acestora, şi aici au fost modificări serioase. Aşa, mai spune istoricul, a apărut poarta cu cinci stâlpi. Acesta a explicat că, iniţial, porţile erau construite pe trei stâlpi, care închideau o portiţă mică şi una mai mare. ”La poarta cu trei stâlpi i s-au adăugat doi stâlpi în faţă, devenind astfel aceste vestite porţi monumentale, care acum sunt brand al Maramureşului. Acest lucru s-a întâmplat în 1936, un an în care în Maramureş, Ministerul Culturii a făcut o tabără de sculptură-pictură în care a adunat mai mulţi artişti din toată România. Şi această poartă a fost făcută de către Traian Bilţiu-Dăncuş, acest om este absolvent de şoală de construcţii, este inginer de drumuri şi poduri, apoi de Belle Arte în Paris. Şi vine în Maramureş şi inventează această poartă pe cinci stâlpi, monumentală, care-i ca un Arc de Triumf”, explică istoricul. ”O poartă maramureşeană avea obligatoriu în spaţiile acelea mai mici de la portiţă o cruce celtică, crucea în care cercul intersectează cele patru braţe obligatoriu egale, crucea greacă, exact pe la mijloc”, adaugă el.
Motive şi simbolistică pe porţile sculptate
Despre simbolistică, istoricul spune că este foarte bogată, iar motivele folosite de artiştii lemnului sunt, foarte multe. ”Poarta, ca simbolistică, împarte răul de bine, zona sacră de cea lumească”, spune el. Crucea, spre exemplu, este nelipsită de pe porţile maramureşenilor. Pofesorul spune, însă, că până şi acesta este un simbol precreştin. ”Crucea a fost doar preluată de către biserică, însă este simbol precreştin”, arată el. ”Simbolul păsării, sau acel cocoş, simbolizează sufletul şi a devenit un element creştin. Şi astăzi sunt unele zone ale României de exemplu Bihor, în zona Oradeei, unde se îngroapă un cocoş viu în zidul casei. Înainte se punea o găină neagră”, mai explică el.
Simbolul soarelui este, de asemenea, foarte frecvent întâlnit în sculpturile tipice maramureşene. ”Mai întâlnim simbolul soarelui în mişcare, care este un simbol iranian şi dacă îndepărtăm câteva dintre raze şi lăsăm numai patru, dacă le mai şi îndoim rămâne svastica, un simbol al energiei, deci nu are, ca simbolistică, nimic în comun cu svastica nazistă. Naziştii au preluat-o, n-au inventat-o ei”, mai arată istoricul.
Funia, unul din cele mai bogate simboluri întâlnite pe porţile maramureşene
Un alt element des întâlnit în sculpturi este o funie răsucită în două, despre care Ilie Gherheş spune că este simbolul binelui şi al răului, viaţa şi moartea. ”O găsim peste tot şi în jurul bisericilor. Mai este colacul, care simbolizează faţa umană, omul, sau chipul lui Hristos şi de aceea mai nou se pune crucea în mijlocul ei”, mai spune el.
Aceeaşi funie răsucită în două apare îtr-o altă formă şi se referă la ”pomul vieţii”. ”Funia aceea răsucită în două, pe unele porţi din Maramureş mai vechi apare cu trei rădăcini. Unele în jos şi două în lateral. Pe urmă se intersectează mai sus şi devine cruce împreună cu corpul ei, propriu-zis. Apoi să vorbim despre acele funii răsucite de pe marginile de poartă, care întotdeauna se răsucesc în exterior. Se numeşte spic şi nici într-un caz nu se răsuceşte înspre interior. De asemenea, există pe porţi anumite dungi, linii în sus şi în jos ca nişte fascii (mănunchi de nuiele). Acelea semnifică neamurile”, mai explică el.
Un simbol aparte sunt sculpturile mici, realizate cu dalta, în formă de unghi. ”Sunt acele sculpturi în formă de unghie, mai mult nişte incizii şi simbolizează sămânţa vieţii”.
Cea mai fascinantă, mai arată profesorul, este sculptura ca un dinte de fierăstrău, denumită şi dintele de lup. ”La noi, aici în nord, este întâlnit în tot spaţiul acesta a Tisei milocii şi superioare şi îl întâlnim şi de la daci încoace şi la huţuli pe toate obiectele bărbăteşti, de bronz sau de lemn. Am putea afirma că asta susţine teoria unor istorici cehi, slovaci şi polonezi, conform căreia huţulii ar fi daci slavizaţi”, încheie el.
Porţile maramureşene reprezintă şi astăzi un motiv de mândire pentru gospodari, fiind, pe de altă parte, o curioziate pentru oricine dinafara Maramureşului.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
