Cum se bucură de sărbători familii de refugiați ucraineni. „Aici totul e calm. Uneori uit că în țara mea e război“
0În timp ce toată lumea se pregătește să aibă casa curată și bucate pe masă, unii se bucură doar de liniștea pe care au găsit-o în țara noastră. Familii de refugiați înjumătățite se bucură de sărbători în pace, în România. Dar inima lor e încă dincolo de graniță, unde au lăsat tați, soți, frați.
Irina Leshchenko este o tânără de 24 de ani ca multe alte tinere de vârsta ei. Are pasiuni de tot felul, adoră copiii, lucrează cu ei ca logoped și face un masterat în domeniu pentru a se perfecționa. Zboară cu parașuta, citește, face o mulțime de activități ca orice tineri de vârsta ei.
Ce este diferit la ea este faptul că, de opt luni, Oratoriul Sfântul Francisc din Sighetu Marmației a devenit casa ei, în timp ce casa în care a locuit până acum cu familia ei a rămas în Ucraina, la Nikolaev. Acum are statut de refugiat în România. În Ucraina a rămas doar tatăl ei acum, cu care mai vorbește la telefon când-cum reușește. Din cauza lipsei de electricitate și a semnalului la telefonia mobilă, uneori, convorbirile sunt de doar câteva secunde. Dar e suficient să-l audă, chiar și pentru câteva secunde, doar.
Încearcă să se adapteze la noua viață
Irina, împreună cu sora ei de 17 ani și mama lor, care are 48 de ani, dar e greu să o deosebești de fiicele ei, s-au refugiat în urmă cu opt luni și au găsit adăpost la Sighetu Marmației, la Oratoriul Sfântul Francisc. Când am ajuns acolo era o zi obișnuită din timpul săptămânii. Sora ei făcea cursuri online, mama era la muncă, iar ea se pregătea, de asemenea, să plece la muncă. În Ucraina lucra alături de mama ei la o grădiniță, mama ei ca educatoare, iar ea ca logoped.
„Îmi lipsesc copiii foarte mult. Când văd un copil zâmbind, ziua mea e fericită“, spune Irina.
Fiind atât de pasionată, nu a putut sta departe de această activitate și în vară a ajutat cu priceperea ei la unele proiecte ce aveau ca scop activități cu copiii. Partea ei din proiect a fost să se ocupe de cei cu deficiențe de vorbire, iar asta îi aduce împlinire.
Sărbători departe de casă
Apropierea Sărbătorilor însă o face să resimtă mai mult lipsa familiei întregi și a căminului. Chiar dacă s-a adaptat și spune că încearcă să se bucure de tot ce poate, lipsa familiei întregi își spune cuvântul, în special în această perioadă.
„Aveam unele obiceiuri acasă, de Crăciun. Mama punea întotdeauna masa pentru 12 persoane, deși noi suntem doar patru la masă. Sau cinci, când venea și bunica la noi. Obiceiul este să se pună 12 farfurii și tacâmuri pentru cei 12 apostoli“, ne spune Irina.
„Dacă mama punea mai puține, pentru că nu era nimeni invitat la masă, tata le număra și întreba: De ce doar atâtea? De ce nu sunt 12? Iar mama trebuia să le completeze“, mai povestește ea amuzată.
Nu data e importantă, ci spiritul
Chiar dacă știe că vor avea de toate pe masă, Crăciunul acesta nu va fi ca toate celelalte. Și nu e de vină data la care îl vor serba, pentru că se știe că în Ucraina se sărbătorește Crăciunul pe rit vechi, respectiv pe 6 ianuarie. „Data nu e importantă. Oricum, în țara mea s-a propus să se schimbe data și să sărbătorim Crăciunul pe rit nou. Aici vom sărbători ca toată lumea, pe 25 decembrie“, mai spune ea ușor tristă.
Apoi își mai amintește câte ceva din tradițiile pe care le respectă cu strictețe.
„De sărbători, trebuie să facem pace cu toți cei cu care ne-am certat sau ne-am supărat. Nu e voie să te cerți cu nimeni. Crăciunul este o sărbătoare a familiei“, mai spune tânăra.
Biserica ucraineană din Sighet
Pentru seara de Crăciun nu au făcut niciun program special, dar ceea ce își doresc toate trei este să meargă la biserică. Fiind mulți etnici în zonă, la Sighetu Marmației este biserică ucraineană, astfel că atât Irina și familia ei, cât și alți refugiați din țara vecină vor putea simți spiritul Crăciunului cât mai aproape de sufletul lor.
„Nu va fi o sărbătoare ca acasă, dar cel puțin ne bucurăm că aici e liniște. Uneori și uit că la noi în țară e război”, mai spune ea. „Românii ne-au ajutat foarte mult, nu am să le transmit decât un mare «Mulțumesc». Aici totul e calm și asta ne face să ne simțim foarte bine“, mai spune tânăra care este mereu cu zâmbetul pe buze.
În timp ce sora ei mai mică face cursuri online, ea și mama ei și-au găsit de lucru. Mama ei lucrează la curățenie la un hotel, iar ea lucrează la o fabrică de mobilă. Nu e ceea ce și-a dorit, dar îi ocupă timpul și îi asigură traiul.
Se încarcă comentariile...
