Cine erau cei doi polițiști care au murit în accidentul de la Târgu Lăpuș. „Băieți foarte faini”

0
Publicat:

 Telcean Rareș și Vlășan Bogdan, în vârstă de 25 de ani, sunt cei doi agenți de poliție care au murit vineri seara, 2 august, într-un accident rutier grav. Ei mai erau însoțiți de tânără colegă, în vârstă de 25 de ani, care a fost dusă la spitalul din Baia Mare.

Agenţii de poliţie care au murit în accidentul de la Târgu Lăpuș
Tânără de 25 de ani „este stabilă, internată la ortopedie”. Foto Captură video Știrile ProTV

Potrivit Știrile ProTV, conducătorul auto, care nu era în timpul serviciului, își punea la încercare mașina și în „aventura” pe asfalt a fost însoțit de alți doi colegi. 

Însă, „aventura” a avut un sfârșit tragic, întrucât conducătorul auto a pierdut controlului volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate. Impactul a fost puternic, având în vedere faptul că autoturismul s-a rupt în două, iar partea din față a fost proiectată în spate.

De asemenea, roțile au ajuns la câțiva metri distanță de locul în care a avut loc accidentul.  

Din acest eveniment rutier a scăpat cu viață doar tânăra de 25 de ani, care s-a ales cu multiple răni, însă cei doi colegi ai săi au murit. Șoferul a murit în ambulanță, iar prietenul lor a murit pe loc. 

Conform aceleiași surse, Vlășan Bogdan și tânăra de 25 de ani erau îmbrăcați în uniformă. 

Totodată, potrivit apropiaților, conducătorul auto, Telcean Rareș, ieșise la plimbarea care i-a fost fatală, după ce i-ar mai fi adăugat vehiculului său cai putere. 

Nu știu ce s-a întâmplat. Erau băieți foarte faini”, a spus un tânăr. Întrebat dacă șoferului îi plăceau mașinile, acesta a afirmat: „Da, era pasionat”.  

Le-au fost dragi mașinile. Au încercat ceva la mașină să vadă cât prinde, ceva de genul”, a spus o femeie. 

Mi-a rupt gardul și a intrat în stâlp. Pe unul l-am văzut întins pe jos, era polițist, avea uniformă”, a dezvăluit un bărbat, care a mai spus că era la un prieten și că a auzit doar „un fâșâit.. a avut viteză”.

Vlășan Bogdan lucra ca polițist de doar doi ani și credea că își alege soarta. Referitor la șofer, se pare că acesta mergea la biserică. 

Tânăra s-a ales după această plimbare cu „traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin, fractură de membru inferior. Este stabilă, internată la ortopedie. Nu a necesitat măsuri de terapie intensivă”, a spus Bogdan Lucian, director medical al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. 

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului. S-a deschis un dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite