Dosarul accidentului rurier de la Parcul Pantelimon a ajuns la Parchetul Capitalei

0
Publicat:

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a intrat în posesia dosarului privind accidentul din parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în urma căruia un băiat de 9 ani a murit, iar o fetiță de șapte ani a fost grav rănită. 

Șoferul care a accidentat doi copii în București, surprins de o cameră de supraveghere.
Șoferul care a accidentat doi copii în București, surprins de o cameră de supraveghere. FOTO SURSE

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București dosarul privind incidentul din parcarea Parcului Pantelimon, soldat cu decesul unui minor și rănirea gravă a altuia.  

Încadrarea juridică este cea stabilită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.  

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere și Serviciului Omoruri, administrează probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.  

Vom face o comunicare publică în momentul în care vom avea aspecte relevante de transmis”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. 

Amintim faptul că, duminică, 28 iulie, un adolescent de 17 ani a spulberat cu maşina doi copii în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon şi apoi a fugit de la locul accidentului. În urma accidentului, băieţelul de 9 ani a murit, iar sora lui a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Micuța de șapte ani a fost supusă unei intervenții chirurgicale de replantare a unui membru, însă medicii au trebuit să-i amputeze piciorul după ce au apărut complicaţii care îi puneau viața în pericol.

În autoturism se mai afla un tânăr, prieten al adolescentului de 17 ani. Tinerii au fugit de la locul accidentului, însă au fost prinşi de poliţişti, după ce anchetatorii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. 

Șoferul responsabil pentru acest eveniment rutier a fost arestat 30 de zile pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pasagerul din dreapta a fost, de asemenea, reţinut, însă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite