VIDEO Arad Open Air, cel mai mare festival din oraşul de pe Mureş. Goran Bregovici, Mahmut Orhan, ATB sau Nervo pe Aeroportul Internaţional
0
Arad Open Air Festival se desfăşoară pe Aeroportul Internaţional din oraş, unde au fost amenajate trei scene: Airplane Main Stage, ABC Stage şi Captain Stage.
Astăzi, 14 septembrie, începe prima ediţie a Arad Open Air Festival. Organizatorii au pregătit o călătorie muzicală de excepţie pe Aeroportul Arad.
Timp de trei zile participanţii vor avea parte de muzică electronică, alternativă şi balcanică.
De asemenea, duminică va exista un program de zi, dedicat activităţilor cu şi pentru copii, dar şi pentru adulţi, cu ateliere de creat zmeie, baloane, tobogane şi picturi pe faţă.
Accesul la Arad Open Air Festival se va putea face astfel: începând de azi un autobuz pus la dispoziţie de organizatori va circula spre aeroport din 15 în 15 minute în intervalul 18.30 – 00.15.
Staţia de plecare a autobuzului va fi Intrarea Obor (Staţia Obor Poarta 1), următoarea oprire va fi Staţia Pomenirea (pe Strada Bodrogului), apoi aeroportul şi retur.
Sâmbătă autobuzele vor circula în acelaşi interval, în timp ce duminică, 16 septembrie, programul va fi prelungit până la ora 01.15.
Organizatorii propun participanţilor care vin cu maşina proprie la festival următoarele variante de parcare: Strada Pădurii (parcare amenajată), zona străzii Bodrogului, zona străzii Dorobanţi. Apoi se recomandă folosirea autobuzului pus la dispoziţie sau mersul pe jos (20 - 30 minute de mers).
În zona de acces a festivalului, de la sensul giratoriu care duce către aeroport, transportul va fi restricţionat pentru a fluidiza traficul şi accesul la festival. În interiorul aeroportului vor avea acces doar maşinile care contribuie la organizarea evenimentului şi autoutilitarele speciale.
Printre cei care vor urca pe scenele festivalului se numără: Goran Bregovici, ATB, Nervo, Anna Tur, Maayan Nidam, Mahmut Orhan, Tofu Productions, Neverdogs, Yousef şi Jose Maria Ramon.
Preţul unui bilet pe zi este 100 de lei, iar pe toate cele trei zile 135 de lei. Informaţii despre biletele şi abonamentele sunt disponibile pe www.openairfestival.ro/tickets.

Programul complet al evenimentului este:
Main Stage
Vineri, 14 septembrie
19:00 - B-Ton
20:00 - Viţa de Vie
21:30 - Subcarpaţi
23:00 - Vanotek
00:30 - Nervo
02:00 - Ninho
02:30 - Anna Tur
Sâmbătă, 15 septembrie
17:00 - James Aki
19:00 - Iband
20:00 - OCS
21:00 - Şuie Paparude
22:00 - Gojira & Planet H
23:00 - Almund
00:00 - Paul Damixie
01:00 - Mahmut Orhan
02:30 - ATB
Duminică, 16 septembrie
17:00 - DJ N’Alin
19:00 - Dirty Slippers
20:00 - David & The Six Martini
21:00 - Jonathan Band
22:30 - Vama
00:00 - Goran Bregovic
Captain Stage
Vineri, 14 septembrie
19:00 - Kidu
20:30 - Nilamarva
22:00 - Tension
23:00 - Radu M
01:00 - Yousef
04:00 - Jose Maria Ramon
Sâmbătă, 15 septembrie
17:30 - Flo Ryan
19:00 - Cozma&Sambo
20:30 - Herman
22:00 - DJ Pol
23:00 - Radu M
01:00 - Neverdogs
04:00 - Gruuvelement’s
06:00 - DJ Kool
Duminică, 16 septembrie
17:00 - Raul D
18:00 - Tinu
19:00 - Alex Halka
20:00 - Gabriel M
21:30 - Andre Rizo
23:00 - Paul Damixie
00:30 - Pascal Junior
02:30 – Sllash&Dope
04:00 - Arias
ABC Stage
Vineri, 14 septembrie
23:00 - Snazu
00:00 - Addo b2b Macarie
02:00 - Lamache
04:00 - Maayam Nidam
06:00 - Herdot
Sâmbătă, 15 septembrie
23:00 - Hereck
02:00 - Tofu Production
06:00 - Someşan b2b Bread&Butter
Informaţii despre festival sunt disponibile pe www.openairfestival.ro.
