Un român a mers 500 de kilometri pe jos în sprijinul copiilor cu dizabilităţi
0
De peste 10 ani, arădeanul Daniel Mitre îşi dedică timpul liber copiilor cu dizabilităţi şi anul acesta a dorit să celebreze într-un proiect deosebit. A adunat la un loc câteva clinici medicale şi le-a propus să ofere ore de terapie gratuite copiilor cu dizabilităţi.
Adevărul: Ce te-a determinat să accepţi această provocare?
Daniel Mitre: În primul rând a fost mai mult decât o provocare, a fost un vis pe care l-am avut de foarte mulţi ani şi niciodată nu a fost momentul potrivit pentru o astfel de experienţă. Anul acesta, nu am dorit să trec peste ceea ce-mi doresc şi mi-am setat priorităţile astfel încât să pot să bifez şi această aventură. Drumul lui Iacob (în galiciană Camiño de Santiago şi în spaniolă Camino de Santiago) este numit drumul străbătut de pelerini prin diferite ţări ale Europei pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela, Spania. Drumul a luat naştere în prima jumătate a secolului al XI-lea, sub impulsul călugărilor, credincioşii din toate colţurile Europei au început să vină în grupuri mereu mai numeroase la mormântul Sfântului Iacob, îndreptându-se până spre locul care în acele timpuri era considerat finis terrae, căpătul lumii cunoscute, găsind de-a lungul drumului asistenţă şi cazare.
De mic copil am fost fascinat de Ordinul Cavalerilor Templieri. Fiind o rută în plină dezvoltare şi parcursă de foarte mulţi pelerini, regii şi clericii au început să construiască adăposturi, spitale, drumuri şi poduri. Totul pentru a facilita pelerinajul celor care se aflau în drum spre Santiago. La începutul secolului al XII-lea, ordinul Cavalerilor Templieri începe să îşi facă simţită prezenţa şi au avut menirea de a asigura siguranţa pelerinilor. Când Camino de Santiago a început să câştige importanţă şi să atragă tot mai mulţi pelerini, templierii şi-au dat seama că aceşti oameni au nevoie de protecţie şi un astfel de angajament pune în valoare şi menirea lor, aceea de a patrula Drumul spre Ierusalim. Prin urmare, prezenţa ordinului a fost tot mai puternică pe Camino, chiar şi astăzi există locuri şi construcţii încărcate de istorie, la care Cavalerii Templieri şi-au adus aportul sau pe care chiar ei le-au construit. Ordinul Santiago s-a născut pentru protejarea pelerinilor de pe acest drum şi Cavalerii Templieri au contribuit la scierea istoriei în ceea ce priveşte Camino de Santiago.
Cât de greu a fost să parcurgi sute de kilometri pe jos?
Camino de Santiago este ales în fiecare an de mii de oameni. Majoritatea sunt în cautarea unei experienţe complete şi profunde. Chiar dacă există foarte multe materiale despre traseul în sine, sfaturi si ghiduri… nimeni nu o să fie în stare să îţi spună ce sentimente te vor urma pe traseu. Până la urmă, Camino de Santiago este o magie în sine şi o experienţă pe care fiecare dintre noi o trăieşte în modul său. Poate că drumul se începe cu aşteptări inutile sau obiective pe care ţi-ai dorit să le bifezi. Într-un fel sau altul, suntem responsabili de modelarea şi construirea propriei poveşti, construirea caracterelor întâlnite în drumurile noastre, zâmbetele, întâlnirile, bucuriile sau momentele în care considerăm că unele povşti nu sunt făcute pentru noi. Aici este cheia, nu există nimic care să îţi arate cum va arăta sufletul tău pe acest traseu minunat.
Camino de Santiago este despre tine. Despre fiecare dintre noi, despre legătura cu propria persoană, depăşirea limitelor şi dorinţa de reconectare. Totul depinde de capacitatea ta fizică şi mentală. Şi majoritatea celor care au terminat acest traseu au spus că nu le vine să creadă că au reuşit. Nu există un scenariu, dar idealul se scrie pas cu pas, cu ceea ce eşti şi ce simţi. Toată această forţă este alături de tine întotdeauna şi ajunge să devină un aliat puternic atunci când dificultatea fizică şi mentală îţi vor sta în cale.
Ruta Franceză, din punctul meu de vedere, este traseul care te aduce mult mai aproape de natură, de linişte, de vindecare. Dincolo de bogăţia patrimoniului cultural, Camino de Santiago trebuie trăit fizic şi psihic. Complexitatea etapelor, vremea sau oboseala acumulată, toate acestea vor avea mare influenţă asupra poveştii tale. Nu vreau să vorbesc despre cat de greu a fost, ci despre cat de minunat a fost. Totul cu urcuşuri şi coborâşuri, ca în viaţa de zi cu zi. Pot spune totuşi că a fost o provocare fizică şi din fericire am putut să-i fac faţă. Poate că cele mai grele încercări au fost reprezentate de căldurile de peste 45 de grade, în plin soare, fără umbră sau locuri în care să te adăposteşti de arşiţă.
De ce te-ai oprit la 500 de kilometri?
Neoficial am parcurs mult mai multi kilometri. Acreditările le-am obţinut pentru 500, dar au fost mai multi daca punem în considerare şi interiorul oraselor sau a localităţilor de pe traseu. Am spus stop călătoriei la acest număr pentru că am avut o problemă cu un picior şi îmi era foarte greu să avansez. Pentru mine este o reuşită şi faptul că am reuşit să duc pană la capăt mai mult de jumătate de traseu mă face mândru de puterile mele. Dincolo de toate suntem oameni şi avem limitele noastre, asta a fost limita mea. 500 de kilometri oficiali si peste 600 neoficial. Fiecare unitate de cazare îţi oferă o ştampilă care atestă faptul că te-ai cazat şi ai trecut prin localitatea respectivă. Pentru a primi certificatul de pelerin trebuie să justfici călătoria şi să demonstrezi kilometri parcurşi. Certificatele obţinute reprezintă tot efortul şi dăruirea mea pentru acest proiect.
Ai dedicat aceste pelerinaj copiilor cu dizabilităţi. Reprezintă una dintre motivaţiile acestei călătorii?
Într-un fel anume, o astfel de călătorie o faci pentru sufletul tău. Este plăcut şi motivant să faci lucruri şi pentru cei din jurul tău. Trăind într-un mediu în care copiii cu dizabilităţi fac parte din viaţa mea, în familia şi proiectele mele, lumea lor este practic şi lumea în care mă învârt. Să oferi este cel mai frumos gest pe care poţi să-l faci pentru cel de lângă tine. Asociaţia Culori cu Suflet, Fundaţia Telekom şi mulţi oameni de sulfet au fost alături de mine în această călătorie şi pe această cale îi mulţumesc Brighitei pentru tot sprijinul şi implicarea în acest proiect.
Într-un fel, cele mai bune lucruri în viaţă nu au preţ. Nu costă nimic. Familia, dragostea, bunele amintiri nu trebuie să aibe un preţ anume şi nu învăţăm deloc să le preţuim. Existăm atunci când ne regăsim în fiecare sentiment oferit sau primit, când simţim şi gândim la fel. Kilometri parcursi de mine pe acest traseu se vor transforma în ore de terapie gratuita pentru copiii cu dizabilităţi din diverse organziaţii partenere. Avem trei clinici partenere şi urmează să stabilim priorităţile imediat după vacanţa de vară.
Ce faci în momentul de faţă? Ce te-a învăţat această experienţă
În momentul de faţă m-am întors în România. Mi-am reluat activităţile cotidiene şi pregătesc intens următoarea aventură. În octombrie, plec în Thailanda alături de câţiva prieteni şi încercăm în două săptămâni să cunoaştem câte puţin din tradiţiile, cultura şi religia acestei ţări. Sunt convins că o să fie senzaţional. Ce am învăţat? Mă gândeam la cât de important este să conştinetizăm faptul că viaţa nu este cu adevărat o poveste. În basme totul are un sfârşit, viaţa reală ne demonstrează că totul este un început. Fiecare sfârşit aduce cu el un nou început. Viaţa trebuie trăită ca o lecţie. Întotdeauna avem de învăţat ceva nou, învăţăm să iubim, să ne regăsim, învăţăm să tindem spre liniştea pe care sufletul nostru o caută de cele mai multe ori.
Fiecare iluzie ivită ne ajută să conştientizăm cât de importante sunt începuturile, există un început întotdeauna tocmai pentru că viaţa nu este o poveste din cărţile pentru copii. Suntem personaje reale şi avem posibilitatea să facem alegeri bazate pe propriile principii şi personalitate. Poate că am încetat să mă mai plâng. Caut soluţii optime pentru problemele mele. Tot ceea ce ţine de neputinţă îmi aduce suferinţă. Gândesc pozitiv şi am învăţat să aleg un mod diferit în care să privesc lucrurile, unul care să mă ajute să gândesc la rece şi să găsesc soluţii potrivite pentru eventuale probleme, fără să fac abuz de sentimentul de vină.
Câteva cuvinte pentru cei care ne citesc?
Trăieşte fără aşteptări. Astfel îţi oferi posibilitatea să te bucuri de o viaţă care îţi aparţine în totalitate, găseşte modalitatea prin care să exişti fără să depinzi de aşteptările celor din jurul tău. Nu uita niciodată cine eşti şi ceea ce te face fericit.
Vă mai recomandăm: Românul care şi-a propus să meargă 800 de kilometri pe jos în 45 de zile. Îşi propune să ajute copiii cu dizabilităţi
Se încarcă comentariile...
