Satul din judeţul Arad care a fost pus pe harta turistică de un restaurant unguresc. Oameni merg şi zeci de kilometri să mănânce acolo FOTO
0O casă ţărănească tradiţională, un meniu simplu şi authentic şi priceperea sunt ingredientele de bază ale succesului pentru un bucătar instruit peste graniţă şi întors acasă.
Nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte. Cam aşa sună proverbul iar povestea din comuna Dorobanţi vine să îl demonstreze. În localitatea arădeană, aflată la graniţa cu Ungaria, există un ştrand cu apă termală pe care mulţi locuitori, inclusiv de la Curtici, îl frecventau.
Dar deşi s-a dorit ca acesta să fie punctul de atracţie care să aşeze Dorobanţiul pe harta turistică a zonei, de reuşit a reuşit să o facă un restaurant. Şi nu orice restaurant, ci unul cu specific unguresc.
Acesta a fost deschis de Misik Endre, născut la Dorobanţi, dar care a deprins tainele bucătăriei la o şcoală de meserii din Ungaria. Apoi a lucrat în mai multe restaurante din ţara vecină. Într-o bună zi, s-a trezit cu o moştenire în localitatea natală.
GALERIE FOTO
„Am făcut liceul la Arad, după aceea, în 1996, am plecat în Ungaria. Şcoala de bucătari am făcut-o la Bekescsaba. Am lucrat apoi în mai multe restaurante din Ungaria, inclusiv la Balaton. M-am mutat apoi la Bătania, lângă graniţa cu România. Am ajuns să mă angajez ca bucătar la un restaurant la Pecica şi am făcut naveta zilnic din Ungaria în România. Până într-o zi când am primit moştenire de la socrii această casă de la Dorobanţi. Este o casă ţărănească de 150 de ani. Aşa a venit ideea să fac un mic restaurant, pentru mine, să mă şi mut înapoi”, a declarat Misik Endre, bucătarul şi proprietarul restaurantului.
Misik Endre
Un restaurant amenajat cu bun gust
Misik a renovat frumos casa, a amenajat bucătăria şi sala de mese. Iar în vara anului 2019 a deschis restaurantul Miska. Vestea că se mănâncă bine la Dorobanţi s-a răspândit rapid. Fără nicio reclamă, doar pe Facebook. Şi din gură în gură, pentru că asta e cea mai bună publicitate.
Acum, Misik are clienţi din Arad sau Timişoara, din Bihor, ba chiar şi din Ungaria, mai ales din Bătania. Meniul e simplu. Are câteva specialităţi ale casei. Dar ciorba de peşte e numărul unu pe listă. O face ca la Szeged.
“Nu am multe feluri în meniu. Ciorba de peşte este specialitatea casei. O fac exact cum se face la Szeged. Iar în fiecare săptămână peşte proaspăt de la pescăria de la Iratoşu, de lângă Dorobanţi. Asta e unul din secrete, ca peştele să fie proaspăt. Mai fac gulyaş, mai fac ciolan, friptură ţigănească, ciorbă de burtă. Au venit să mănânce aici chiar şi de la Budapesta. Au aflat de mine după ce au citit un reportaj despre mine într-un ziar de acolo”, a mai spus Misik Endre.
Casă ţărănească transformată în restaurant
Ai impresia că eşti în Ungaria
Localitatea Dorobanţi (sau Kisiratos în maghiară) este la 85 de kilometri de Timişoara, la 30 de kilometri de Arad. De la vama Turnu, din apropiere, până la Bătania, primul orăşel din Ungaria, sunt şase kilometri. Este atât de frumos întreţinută încât ai impresia că eşti într-un sat din ţara vecină. Unde mai pui că şi inscripţiile oficiale sunt bilingve. Şi asta pentru că după recensământului efectuat în 2011, populaţia localităţii Dorbanţi se ridică la 1.635 de locuitori, majoritatea lor, 87,4 la sută, declarându-se de etnie maghiară.
Lângă Dorobanţi este Macea – un castel şi o grădină botanică. Dacă vă decideţi să mergeţi la ştrand, să ştiţi că apa termală e din izvorul de care beneficiază şi ştrandurile de la Gyula şi Mako.
Vă mai recomandăm:
Lumea lui Fikl de la Socolari. Pictorul şi-a investit toţi banii într-un domeniu de vis