Rugbistul care a venit în Vest cu speranţa că poate fugi din România comunistă. Refuzat de Dimano, deoarece tatăl lui a fost legionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Leca trăieşte în Arad FOTO Bogdan Iancu
Nicolae Leca trăieşte în Arad FOTO Bogdan Iancu

Nicolae Leca a jucat rugby de la vârsta de 15 ani. A trecut pe la mai multe cluburi, dar dorinţa de a pleca din România comunistă l-a adus la Arad. Credea că dacă ar fi jucat la o echipă din apropierea graniţei ar fi avut şanse mai mari să ajungă în Occident.

Nicolae Leca s-a născut în anul 1960 în Buzău. A făcut şcoala în localitate, iar liceul în Bucureşti. Iniţial a jucat fotbal la Steaua, iar mai apoi s-a apucat de rugby. Acum este pensionar şi locuieşte în Arad. La un moment dat, în cariera lui Nicolae Leca apare posibilitatea de a juca pentru Dinamo Bucureşti, pe atunci echipa Miliţiei. "Rădăcinile nesănătoase" au oprit această posibilă ascensiune.

"La vârsta de 15 ani mi s-a oferit posibilitatea să joc rugby. La fotbal eram mai agresiv şi m-au convins să trec la rugby. Am început la Şcoala Sportivă Energia Bucureşti, iar după ce am terminat junioratul am jucat la Vulcan Bucureşti, AS Bucureşti, Sportul Studenţesc. La un moment dat a vrut să mă ia Dinamo Bucureşti. Când au aflat că tata a fost legionar nu m-au acceptat şi m-au trimis la Constanţa, la muncă. Am scăpat de muncă jucând rugby, de dimineaţă până seara, pentru Portul Constanţa. Aici nu a contat cine a fost tata, am jucat şi m-au acceptat", povesteşte Nicolae Leca. 

În anul 1980, Nicolae Leca alege să vină în Arad, de  la echipa din Gura Humorului, unde spera că şansele de a ajunge să joace în Franţa sunt mai mari. A evoluat pentru Gloria PTTR  Arad, în primul an reuşind promovarea, după ce în meciurile de promovare a marcat toate punctele.

nicolae leca

Nicolae Leca cu echipa FOTO arhivă personală 

"Am venit la Arad că era aproape de graniţă şi mă gândeam că e mai uşor să plec din ţară. Era dorinţa tuturor rugbiştilor de a juca în Franţa, era visul meu de la acea vreme. Am avut ieşiri, însă doar în ţările din blocul comunist. Avem securişti în maşină, ziceau că sunt ajutor de şofer. Nu aveam paşaport, nici bani, decât o sumă mică. Le ţineau la ei, nici la graniţă nu ne vedeam paşapoartele, le prezentau ei şi gata", mai povesteşte fostul rugbist.

"Ne uitam ca nebunii pe geamul autocarului"

Acesta îşi aduce aminte de prima ieşire din ţară, în anul 1979. Povesteşte că toţi jucătorii se uitau pe geamurile autocarului cu gura căscată.

"Prima ieşire a mea a fost în Polonia în anul 1979. Ne uitam ca nebunii pe geamul autocarului. Eram marcaţi de faptul că vedem ţări străine. Prin toate ţările prin care am trecut eram impresionaţi de ceea ce vedeam. Prin localităţile în care am fost, erau cu noi securişti care se plimbau în apropierea noastră, ne luau actele, nu aveam paşaport, dacă aveam nu mă mai întorceam", mai spune Nicolae Leca.

nicolae leca

Nicolae Leca jucând FOTO arhivă personală

Despre viaţa de rugbist pe vremea Comunismului, Nicolae Leca spune că nu era una foarte uşoară. Deşi primeau o masă la prânz, în zilele în care aveau două antrenamente, existau şi unele lipsuri. Fostul sportiv povesteşte că în cantonamente trebuiau să ducă cu ei un porc pentru a se putea alimenta corespunzător.

"Când mergeam în cantonamente duceam carne cu noi. Aveam cunoştinţe la abator şi făceam rost de un porc. Trebuia să suplimentăm ceea ce ne dădeau ei de mâncare întrucât aveam antrenamente grele, uneori trei pe zi", mai povesteşte Nicolae Leca. Despre rugby-ul din ziua de azi, Nicolae Leca spune că nu mai e ceea ce a fost în urmă cu 30 de ani.

Vă mai recomandăm: 

VIDEO Pilierii. Povestea celor care împing înainte rugby-ul românesc

Marele actor Ilarion Ciobanu a jucat rugby la Dinamo: „I se spunea Gloabă, pentru că alerga precum un cal!”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite