PORTRET Camelia Tuduce a dat literele pentru un post la poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I-a plăcut presa şi a lucrat în domeniu timp de 12 ani, până a realizat că are nevoie de o schimbare. Cu mii de articole scrise şi două cărţi publicate, Camelia Tuduce a plecat din presă, dar a rămas legată de mass-media.

Până să fie purtătorul de cuvânt al Poliţiei arădene, Camelia Tuduce a cochetat timp de un deceniu cu jurnalismul, meserie căreia i-a dat totul. Dovadă stau şi cele două volume de interviuri şi reportaje care îi poartă semnătura.

Jurnalism „adevărat”

„Ca jurnalist, a fost o activitate consistentă, care s-a desfăşurat de-a lungul a 12 ani. Munca de jurnalist am făcut-o cu pasiune şi m-a ajutat mult în meseria de acum. Cred că a fost cea mai bună perioadă din activitatea de jurnalist. Am avut multe satisfacţii atunci, în primul rând pentru că am avut ocazia să lucrez cu jurnalişti adevăraţi de la care am avut ce învăţa”, a povestit Camelia.

Femeia-poliţist, model de urmat

Camelia Tuduce a lăsat literele pentru uniformă în urmă cu nouă ani. Chiar şi aşa, trecerea dintre cele două profesii a fost uşoară. În această calitate, Camelia a păstrat contactul cu oamenii din presa arădeană, având grijă ca informaţiile de rigoare să ajungă la marele public, corecte şi la timp. A lucrat doi ani la Compartimentul Poliţie de Proximitate, care a fost evaluat cu punctaj maxim de către specialiştii elveţieni, cei care au şi înfiinţat acest serviciu, obţinând locul I pe ţară. De şapte ani este ofiţer relaţii publice şi, graţie funcţiei de purtător de cuvânt, reprezintă imaginea publică a poliţiei Arad.

Camelia este de părere că femeia-poliţist este un model atât pe plan profesional, cât şi familial. „Imaginea perimată a doamnei de la ghişeul de buletine sau contabilitate a expirat. Este o activitate care solicită  o foarte mare responsabilitate, o temeinică pregătire profesională şi prezenţă de spirit. A fi purtător de cuvânt al unei instituţii atât de importante cum este poliţia este o mare responsabilitate şi totodată o mare provocare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei arădene.

În prezent, Camelia Tuduce recunoaşte că lucrează continuu la schimbarea percepţiei asupra imaginii poliţiei, dar şi  a purtătorului de cuvânt „clasic” şi din acest motiv încearcă să transforme informaţia într-o ştire corectă şi bine informată.
„Sigur că întotdeauna, jurnaliştii au aşteptări mai mari, ca informaţiile să fie spectaculoase, dar  profesioniştii au înţeles că nu orice informaţie pe care au obţinut-o se poate publica”, a încheiat Camelia Tuduce.

Întrebări şi răspunsuri
Cum a fost trecerea de la presă la poliţie?
Deşi  atunci când am fost numită în această funcţie nu conştientizam pe deplin tot ceea ce implică această funcţie, m-am simţit în primul rând onorată. Am muncit mult, ani buni, pentru a construi o relaţie corectă cu  reprezentanţii mass-media.

La un program aşa încărcat, mai rămâne timp şi pentru tine?
Dacă ştii să te bucuri de activitatea ta şi să te mulţumeşti cu puţin, atunci rămâne. Cert este că, dacă ai o activitate trepidantă în care noul este omniprezent, nici nu apuci să mai realizezi că trece ziua. Ba chiar ai impresia la final că parcă ziua a fost prea scurtă.

Ce-i place
„Pe plan personal, profit de orice minut liber pentru a-mi petrece timpul cu cei drag. Apoi îmi place să fac sport, să îngrijesc florile, plantele de apartament pe care le am, să citesc, să ascult muzică şi, bineînţeles, să scriu.

Ce nu-i place
„Nu prea există lucruri care nu îmi plac. Nu îmi place că nu reuşesc întotdeauna să pot petrece mai mult timp cu familia. Dacă «peştişorul de aur» ar întreba ce dorinţă să îmi îndeplinească, aş cere foarte puţin: să fiu alături mai mult de familia mea, de băiatul meu Vlad”.

Profil
Năsută. 8 ianuarie 1971, Arad
Studii. Facultatea de Drept
Familie. Căsătorită, un copil

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite