O femeie de 74 de ani a ajuns la spital după ce soţul i-a dat cu toporul în cap
0O femeie de 74 de ani a juns, ieri, la spital după ce a fost lovită de mai multe ori cu un topor în cap. Din primele cercetări a reieşit că vinovatul este chiar soţul său de 72 de ani care a fost în trecut internat la spitalul din Căpâlnaş fiind bolnav de schizofrenie.
Între cei doi a izbucnit o altercaţie în momentul în care discuţia a ajuns la cei doi copii ai lor, moment în care bărbatul şi-a pierdut minţile. A pus mâna pe un topor pe care îl ţinea în bucătărie şi şi-a lovit soţia până când a lăsat-o inconştientă.
„Victima a fost internată în spital cu traumatism cranian, facial şi multiple contuzii, iar soţul său a fost internat la spitalul de psihiatrie pentru expertiza psihiatrică. În funcţie de rezultat, dacă se va stabili că bărbatul a avut discernământ, vom propune arestarea lui preventivă pentru tentativă de omor calificat”, spune Florin T. Roman, procurorul care instrumentează acest caz.
Femeia lovită se află acum internată la Spitalul Judeţean Arad.