Intelectualii locali susţin regionalizarea
0
Într-o perioadă în care discuţiile despre autonomia locală ocupă spaţii publice importante, iar exemplele de dezvoltare regională pe care Europa le oferă sunt din ce în ce mai numeroase, sărbătorirea Marii Uniri capătă noi sensuri şi valenţe.
Însemnătatea evenimentului istoric se transformă şi se adaptează realităţilor pe care le trăim cu toţii zi de zi. Din acest punct de vedere, şi arădenii au propria percepţie asupra însemnătăţii Marii Uniri şi a efectelor acesteia asupra comunităţii locale şi regionale.
Regionalizarea are rolul său
„Într-un astfel de proces, cum este o unire, este firesc ca fiecare element ce compune întregul să-şi păstreze specificul propriu. Tocmai acest tip de conservare a specificului, de potenţare, asta dă o şi mai mare importanţă şi valoare întregului. Din acest punct de vedere, conceptul de regionalizare în cadrul unui întreg îşi are importanţa sa de netăgăduit”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedinte al Organizaţiei non-guvernamentale Arad Identitate, care a adăugat că regionalizarea a fost de altfel susţinută şi de mari personalităţi istorice cum ar fi Iuliu Maniu.























































