Incendiu la o biserică din Arad, după ce un fulger a lovit turla

0
Publicat:

Un incendiu violent a cuprins turla unei biserici din Arad, după ce aceasta a fost lovită de un fulger în cursul nopţii.

Ul fulger a lovit turla bisericii din Luguzău. FOTO: ISU Arad
Ul fulger a lovit turla bisericii din Luguzău. FOTO: ISU Arad

Vremea rea face ravagii în toată, multe localităţi fiind sub cod portocaliu sau galben de furtună.

În localitatea Luguzău din judeţul Arad, pompierii au fost solicitaţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, 23/24 mai, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la biserica din sat după ce un fulger a lovit turla acesteia.

Când au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta la nivelul turlei bisericii, cu degajări de fum, existând riscul extinderii la întreaga construcție.

„Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD”, potrivit unui comunicat al ISU Arad.

„Intervenția pompierilor a permis localizarea și stingerea incendiului în limitele găsite, construcția fiind astfel protejată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind trăsnetul”, au transmis pompierii.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite