FOTO Primarul Falcă nu mai vrea să candideze în 2016. Anunţul a fost făcut la prezentarea celor zece ani de mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Falcă a vorbit despre cei zece ani de mandat
Gheorghe Falcă a vorbit despre cei zece ani de mandat

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit în faţa a peste o mie de persoane despre cei zece ani petrecuţi în fruntea administraţiei locale. Evenimentul a avut loc, joi seara, la ştrandul Neptun.

Primarul a vorbit despre ceea ce au însemnat anii petrecuţi în administraţia locală, despre cei care l-au sprijinit, despre importanţa proiectelor derulate de-a lungul acestui timp, dar şi despre neplăcerile cauzate de poziţia ocupată. 

 De asemenea, Falcă a spus că ar putea să nu mai candideze la alegerile locale din 2016.


„În anul 2016 se vor împlini 16 ani în care am activat în administraţia locală. 16 ani în care am intrat pe aceeaşi uşă. S-ar putea să fie prea mult şi de aceea mă gândesc să caut şi să căutăm împreună persoana cea mai potrivită”, a declarat edilul-şef. 


Acest a ţinut să mulţumească în primul rând familiei care i-a fost alături şi consilierilor municipali ai PDL şi ai altor partide, care în cei zece ani au susţinut proiectele administraţiei.

„În zece ani, împreună cu aceşti oameni, am schimbat faţa oraşului. Au fost însă şi oameni împotriva noastră”, a punctat Gheorghe Falcă.

Vă mai recomandăm: Gheorghe Falcă, la Adevărul Live: Candidatul dreptei va fi ales dintre Antonescu, Iohannis şi Predoiu

Democrat-liberalul Gheorghe Falcă, membru în comisia care negociază fuziunea cu liberalii, a declarat luni, la Adevărul Live, că prezidenţiabilul dreptei va fi lansat în jurul datei de 1 august.

Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad: „Pot să spun că la Arad parteneriatul de dreapta a avut câştig de cauză în faţa stângii”

Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad, a făcut o radiografie a alegerilor, pentru Parlamentul European, desfăşurată duminică, 25 mai 2014.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite