Fermier de top al României: „Sunt zi de zi printre angajați și pun umărul la treabă. Asta fac de când mă știu“
0Arădeanul Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri ai României, are afaceri prospere care contribuie la dezvoltarea economiei regionale și nu numai. Cultivă mii de hectare de pământ și crește zeci de mii de animale.
De 30 de ani, fermierul arădean Dimitrie Muscă se menține în vârf și a fost premiat an de an în cadrul Topului Firmelor, eveniment organizat la Expo Arad, de către Camera de Comerț Arad.
„Suntem un grup de firme în cadrul Combinatului Agroindustrial Curtici, avem puncte și la Olari și Iratoșu și împreună lucrăm 7.600 de hectare de pământ, avem 3 complexe de porci cu circa 50.000 de capete, două ferme de vaci cu 3.000 de capete, la Olari și Curtici. Fiul meu conduce un abator. Avem totodată 42 de magazine unde vindem producția din unitate”, a declarat, pentru Adevărul, Dimitrie Muscă.
Fermierul arădean spune că de când se știe a fost zi de zi printre angajați și a pus umărul la bunul mers al firmelor, fiind mereu în câmp și la complexele de animale.
Combinatul Agroindustrial Olari, companie a lui Muscă care are ca activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, a raportat în 2022 afaceri de 34 milioane de lei, în creștere cu 23% față de anul precedent, și un profit net de 5,9 milioane lei, în creștere cu 188% față de 2021.
Combinatul Agroindustrial Curtici, altă companie controlată de Muscă, cu activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor), a raportat anul trecut afaceri de 12,8 milioane de lei, în creștere cu 6 % față de 2021, și un profit net de 231 mii lei, în scădere cu 89% față de anul precedent.
Agroindimpex SRL, controlată tot de Muscă și care are ca activitate comerțul cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne în magazine specializate, a încheiat 2022 cu afaceri de 63,1 milioane lei, mai mari cu 21% față de 2021, și o pierdere de 241 mii lei, redusă cu 75% față de pierderea din 2021.
Toată această muncă la menținut și la ediția cu numărul 30 a Topului Firmelor.
Înainte de premierea celor mai prospere firme, au luat cuvântul Gheorghe Seculici - președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și Mihai Daraban - președintele Camerei de Comerț a României, cel din urmă nefiind în sală, dar a transmis mesajul via video. Pe scenă au mai urcat europarlamentarul Gheorghe Falcă, Andrei Ando - președintele Consiliului de Administrație al Administrației Zonei Libere Curtici, Doru Sinaci - subprefectul Aradului și Lazăr Faur - viceprimarul Aradului. În pauzele de decernare a premiilor au fost și momente artistice, oferite de saxofonista Doina Spătaru (cu numele de scenă Donia Sax) și dansatorii de la Royal Steps.
De asemenea, și anul acesta au fost premiați elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Activitatea de premierea a elevilor a fost coordonată de către Carmen Crișan, manager Centrul de Formare Profesională CCIA Arad.
Prezentatorii evenimentului au fost actorii Bogdan Costea și Claudia Ieremia.
Rezultatele anului trecut
Diplomele și trofeele au fost acordate pentru rezultatele înregistrate de firmele din județul Arad anul trecut.
„Industria Aradului este un motor al economiei naționale. Demonstrația acestei axiome este nivelul producției industriale, diversitatea produselor, gradul de rentabilitate al afacerilor mari și viabilitatea întreprinderilor mici și mijlocii. Sunt peste 20 de mii de companii active în județul Arad care contribuie la un PIB ce ne clasează pe locul 2 în Regiunea de Vest și pe locul 7 la nivel național. Economia Aradului performează în industrie, agricultură și servicii”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
Acesta a mai precizat: „Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad este în parteneriat activ cu Camera de Comerț a României cu care susținem modificările legislative pentru întărirea sistemului cameral în interesul și a reprezentării cât mai eficiente a mediului de afaceri în raport cu autoritățile. Dar în același timp elaborăm un proiect de creștere a mobilității între marile orașe din România, dedicat investitorilor și celor care înțeleg că informația înseamnă putere, iar timpul înseamnă bani.“