Deţinut găsit fără suflare în Penitenciarul de Maximă Siguranţă. Moartea a survenit în urma spânzurării

0
0

Un deţinut încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad a fost găsit mort, marţi dimineaţa, în baie de către colegii de celulă. Acesta a intrat în baie şi nu a mai ieşit mult timp.

Ancheta este în plină desfăşurare, dar se pare că acesta şi-a luat viaţa prin spânzurare.

„Imediat după găsire au început procedurile de acordare a primului ajutor. Au fost chemaţi şi cei de la SMURD care au continuat resuscitarea, dar din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Vom afla mai multe în uram anchetei care va demara”, a declarat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.

Deţinutul găsit mort avea 48 de ani şi executa o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de furt. 

Vă mai recomandăm: Deţinut mort în condiţii suspecte la Penitenciarul de Maximă Siguranţă. Familia susţine că ar fi fost bătut de un gardian

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a murit după ce i s-a făcut rău

Arad


Ultimele știri
Cele mai citite