Daniel Gabor vopseşte maşini de la 14 ani
În cei zece ani de activitate, tânărul a reuşit să vopsească mii de autoturisme şi să-şi mulţumească toţi clienţii.
PROFIL
Născut: 12.05.1985, Arad
Studii: Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad
Familie: necăsătorit
I-a plăcut de mic copil să meşterească maşinile de jucărie pe care le primea de la părinţi. După doar câteva zile, Dani le desfăcea roţile şi se gândea cum să le dea o altă înfăţişare. Tatăl lui avea deschisă încă de atunci o vopsitorie auto. „Încă de când eram mic îmi plăcea să-l urmăresc pe tata cum repara maşinile. Eu le meşteream pe cele de jucărie. La 14 ani însă, am devenit oficial ucenicul tatălui meu, iar la 15 ani am vopsit prima maşină singur”, îşi aduce aminte Daniel Gabor.
Un alt profesor care l-a învăţat pe Dani să devină un profesionist este Alexandru Kughelmann. „Alexandru a fost un angajat al tatălui meu. El a avut multă răbdare cu mine şi m-a învăţat mai toate secretele acestei meserii. Atât lui, cât şi tatălui meu o să le rămân veşnic recunoscător”, a spus tânărul vopsitor.
Daniel Gabor spune că în cei zece ani de activitate a vopsit mii de maşini, care mai de care mai sofisticate. Cea mai grea comandă a fost a unui arădean cu un BMW din anul 1965. „Aproape două luni am lucrat la această maşină, pentru că era foarte veche şi într-o stare jalnică. Dar a meritat tot efortul pentru că la sfârşit a ieşit una dintre cele mai frumoase maşini din oraş. Am recondiţionat-o în totalitate şi am vopsit-o roşie. A fost senzaţie”, mărturiseşte Dani.
Pe lângă vopsit, tânărul arădean se pricepe şi la tinichigerie. A învăţat să peticească maşinile pentru că majoritatea clienţilor vin la el cu autoturismele lovite. „Am foarte mulţi clienţi care vin cu maşinile şifonate pentru vopsit. Atunci trebuie să le şi repar, aşa că am fost nevoit să învăţ”, adaugă tânărul arădean.
Întrebări şi răspunsuri
Cât se câştigă din vopsitorie?
Sunt săptămâni în care avem foarte mult de lucru, însă sunt şi perioade moarte, ca în orice domeniu.
Ce calităţi trebuie să aibă un vopsitor auto?
În primul rând, răbdare. De asemenea, să fie migălos în ceea ce face.
Care a fost cea mai colorată maşină care ţi-a ieşit din mâini?
Un BMW şeptar. Clientul acestui autoturism m-a rugat să-i transform maşina în totalitate şi să o vopsesc în cel puţin trei culori.





















































