Cum și-a sărbătorit ziua în România arhiducele Stephan cu aproape două secole în urmă

0
Publicat:

Un doctor în istorie din Arad nu lasă ca trecutul județului să piară. În ultimii ani acesta a strâns date pe care le publică în diferite cărți. Așa am aflat despre vizita la Arad a Arhiducelui Stephan, Palatinul Ungariei.

stefan jpg

Andrei Ando este doctor în istorie, al Universității din Oradea și doctor în Filologie, al Universității Aurel Vlaicu din Arad.

În cercetările mele sunt preocupat, în primul rând, de felul în care a reflectat presa anilor 1800 evenimentele arădene, în special, și cele transilvănene, în general. Am scris 20 de cărți, cu precădere despre istorie, iar în prezent am în pregătire un volum despre rolul Aradului în revoluția pașoptistă. Am început cu cercetarea contextului revoluției, la Arad, și până acum am dezvoltat subiectul până la finalul anului 1848. Am avut în vedere articolele presei de la Arad, Pesta, Viena și Bratislava. Comitatul Arad a avut un rol istoric în revoluția pașoptistă, culminând cu faptul că aici au fost executați ofițerii care au comandat armata revoluționară anti-habsburgică în Transilvania. Dar tot aici a fost și locul martiriului tribunului Ioan Buteanu și al organizării acțiunilor militare ale lui Avram Iancu”, a declarat dr. Andrei Ando.

Astfel, arădenii și nu numai trebuie să știe că evenimentul anului 1847 în Arad a fost vizita Arhiducelui Stephan, Palatinul Ungariei, chiar de ziua sa de naștere, adică la cea de-a a 30-a aniversare.

Niciodată nu s-a mai întâmplat nici până atunci, nici după aceea, ca un oaspete de rang atât de mare să își sărbătorească ziua de naștere la Arad. Iar comunitatea a făcut tot posibilul ca evenimentul să fie memorabil. Arhiducele Stephan a fost numit Guvernator al Boemiei în anul 1843, iar în anul 1847, cu puțin timp înaintea vizitei sale la Arad, devenea Palatin al Ungariei. Palatinul Arhiduce s-a întâlnit cu populația Aradului pe platoul din fața Primăriei (actuala Piață Avram Iancu). Geamurile caselor care flancau platoul erau pavoazate cu panglici, drapele, țesături colorate.

De aici, delegația nobiliară s-a deplasat la palatul contelui Forray, unde a fost cazată și unde Palatinul Arhiduce a fost primit de primarul Aradului, Josef Scharfeneder, îmbrăcat în uniformă militară de colonel, care a rostit un discurs lung și coerent de apreciere a sprijinului monarhiei pentru dezvoltarea orașului. Tot acolo, pe treptele Palatului Forray 48 de fete, așezate pe două rânduri, au format un tunel de flori prin care Stephan a intrat în reședință.

Vizita Palatinului Arhiduce a pus în mișcare întreaga comunitate arădeană din comitat. Acesta a ajuns la 13 septembrie la Zerind, la granița comitatului Arad, venind dinspre Oradea, și a fost întâmpinat de o delegație arădeană condusă de vicecomitele Török Gábor.

Trimișii Aradului, toți călare, erau îmbrăcați în cămăși albastre și pantaloni largi albi și l-au escortat pe Palatinul Arhiduce până la moșia acestuia de la Chișineu-Criș, unde a petrecut câteva ore. La intrarea în Arad a fost primit și petrecut de o numeroasă gardă de onoare condusă de contele Grini. A fost întâmpinat și de garnizoana orașului, de gărzile de la Pâncota, de reprezentanții breslelor, pe muzica fanfarei militare din Cetate”, declară Andrei Ando.

Programul oficial al Palatinului Arhiduce a durat până seara, când acesta a ieșit la promenadă, pe strada principală a orașului, iluminată de sărbătoare.

Salve de tun din Cetate au vestit fericita aniversare

Deoarece a doua zi, în data de 14 septembrie, se sărbătorea ziua sa de naștere, a plecat la odihnă. În zorii zilei, la ora 5, un număr de 24 de salve de tun din Cetate au vestit fericita aniversare. În jurul orei 9, din nou delegații numeroase l-au vizitat pe sărbătorit să îl felicite și să îl asigure de loialitatea, atașamentul și respectul lor. În fața Primăriei, lângă statuia Sfintei Treimi, episcopul de Cenad, Lonovits, și episcopii Gabri și Roka au susținut slujba religioasă la care a participat și Palatinul Arhiduce. Piața s-a umplut de nobili și militari, de trupele de la Pâncota și Aradul Nou, dar și de toți arădenii purtători de uniforme care și-au adus omagiul înaltului oaspete și l-au felicitat de ziua sa. Între timp, de pe meterezele cetății tunurile trăgeau neîncetat salve de onoare.

Ordinea pe tot parcursul zilei a fost asigurată de un batalion de ulani cehi din cetate.La finalul ceremoniei religioase, Palatinul Arhiduce a mulțumit personal fiecărei delegații, a salutat publicul și s-a retras la Palatul Forray. Aici a primit delegațiile comitatelor Békés și Cenad, înalții prelați din regiune și nobilii cei mai importanți din comitatele Arad, Békés și Cenad.

În jurul prânzului, un grup de israeliți din Arad a fost primit de Stephan, care i-a asigurat de protecția sa personală, într-un context în care evreii se confruntau cu manifestări antisemite din partea populației Aradului și aveau dificultăți în construirea unei unități de învățământ.Majestatea Sa s-a deplasat apoi la Hotelul Crucea Albă, unde a oferit o recepție pentru 300 de reprezentanți ai breslelor și ai nobilimii arădene. În timpul toastului a fost întrerupt de mai multe reprize de urale.A revenit pentru prânz la Palatul Forray, după care s-a deplasat în cetate pentru inspectarea efectivelor militare. Și în această a doua seară, Aradul a fost iluminat feeric, cu un accent pe Palatul Comitatului și pe clădirea Primăriei, din grija personală a primarului Scharfeneder.

30 000 de lămpașe au fost folosite pentru iluminarea festivă 

Comitele suprem al Aradului a amenajat pe cheltuiala sa un arc de triumf din flori și cetină de brad, pe sub care a trecut Palatinul Arhiduce cu suita sa, iar arădenii mai înstăriți și-au pavoazat la rândul lor casele de pe strada centrală. Ziarul Aradi Hirdetõ, care a relatat despre vizita imperială, estima că cel puțin 30 000 de lămpașe au fost folosite pentru iluminarea festivă. O mențiune specială merita fabricantul de săpunuri Robitsek, care s-a străduit să aibă casa cea mai frumos aranjată.  

Acesta a petrecut câteva zile la Arad, iar în dimineața zilei de 15 septembrie, protipendada arădeană și-a luat rămas bun de la înaltul oaspete și l-a petrecut până în Aradul Nou, prima localitate a comitatului Timiș, unde a fost preluat de înaltele oficialități de acolo.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite