Contele care a mituit gărzile să transporte cadavre la un castel din Arad. Prins la mijloc între sârbi și unguri
0Contele Petar Črnović (cunoscut și ca Csernovics Péter, în epocă), născut în castelul de la Macea (Arad) a fost una dintre figurile marcante ale Revoluției pașoptiste în vestul României de astăzi.
Date despre Petar Črnović (cunoscut și ca Csernovics Péter) a strâns doctorul în istorie din Arad, Andrei Ando, care nu lasă ca trecutul județului să piară. În ultimii ani, acesta a strâns date pe care le publică în diferite cărți, până acum sunt 20 la număr.
Andrei Ando este doctor în istorie al Universității din Oradea și doctor în Filologie al Universității Aurel Vlaicu din Arad.
Pitorescul personaj Petar Črnović s-a născut la 13 martie 1810. Avea 38 de ani la izbucnirea revoluției, dar dispunea deja de o experiență politică bogată. Averea familiei sale l-a propulsat în Dieta de la Pesta, în anul 1843. Deși de origine sârbă, în primăvara anului 1848 Petar Črnović s-a poziționat radical de partea guvernului revoluționar maghiar care, încă din prima fază a revoluției, a dus un război sângeros cu sârbii care încercau să obțină libertăți, pe fondul turbulențelor dintre Pesta și Viena.
După cinci săptămâni de la izbucnirea revoluției la Pesta, la 23 aprilie, Guvernul condus de premierup Batthyány l-a numit pe măceanul Črnović Comisar Regal al Voivodinei și comite suprem al Timișului - în aceste calități avea să gestioneze unele dintre cele mai agitate zone de conflict, cu lupte sângeroase frecvente.
La doar o zi după numirea în funcție, la 24 aprilie 1848, i-a fost încredințată misiunea de a liniști cu orice preț, fără milă, situația din Kikinda, unde localnicii s-au răsculat împotriva autorităților maghiare și au început lupte de stradă violente. Črnović a primit sarcina de a calma nemulțumirea socială și etnică din Vojvodina, de a înființa tribunale ad-hoc și de a răzbuna acțiunile militare sârbe.
Contele Črnović a decretat legea marțial în Vojvodina, în ultimele zile ale lunii aprilie 1848. La 1 mai 1848, în Adunarea Populară de la Karlovice (Karlovitz), sârbii au ales membrii Consiliului Național Sârb, pe care l-au împuternicit să prezinte Împăratului revendicările lor.
La 24 iunie 1848, ca sârbii să revină în case, după două luni de confruntări și lupte, a propus un armistițiu de zece zile, redactat în 7 puncte, care prevedea încetarea ostilităților până la revenirea în Vojvodina a delegației Consiliului Național Sârb, care ceruse audiență la Împărat pentru cauza sârbească.
Sârbii nu au respectat armistițiul și, în loc să se retragă, și-au consolidat pozițiile și s-au angajat într-un război de uzură cu maghiarii. În acest război, Aradul a fost un punct de tranzit pentru trupele maghiare din Transilvania deplasate pe frontul sârbesc.
Armistițiul prevedea următoarele condiții:
1. Consiliul Național Sârb, ales la adunarea populară desfășurată la Karlovice la data de 1 mai 1848, precum și celelalte Consilii mai mici subordonate acestuia vor continua să existe și își vor continua activitățile până când delegația trimisă majestății sale Împăratul se întoarce acasă sau până când se primește o informație autentică referitoare la discuția sa cu Împăratul.
2. Până la deplasarea Majestății Sale Împăratul la Karlovice, membrii Consiliului Național Sârb sunt asigurați împotriva oricărui atac și se pot întoarce acasă fără repercusiuni.
3. În cazul în care sârbii combatanți nu doresc să revină în casele lor, vor fi priviți ca inamici publici.
4. Persoana și proprietatea fiecărui cetățean sunt declarate sacre, transportul, comerțul și călătoriile sunt libere atât pe uscat, cât și pe apă.
5. Grănicerii sârbi și ofițerii lor sunt obligați să își părăsească postul și să revină la casele lor, ca vechea ordine să poată fi restabilită; iar Consiliul Național Sârb nu numai că nu va pune piedici în acest sens, ci chiar va ajuta cu toată puterea la restabilirea ordinii.
6. Forțele militare sârbe din Banat și alte locuri nu numai că nu vor angaja atacuri ostile în cele zece zile de armistițiu, dar vor proteja și persoana și proprietatea tuturor cetățenilor, fără nicio discriminare legată de etnie sau religie.
7. Consiliul Național Sârb va fi imediat obligat să trimită poporului de pretutindeni proclamații, în care să afle poporul că trebuie să respecte cu strictețe punctele cuprinse în acest acord de armistițiu, să trăiască în armonie și pace cu nativii de orice religie și limbă.
Črnović se găsea într-o situație ingrată. Era loial maghiarilor, dar nu se putea dezice nici de rădăcinile sale sârbești. Sârbii îl acuzau de trădare, iar ungurii - de ezitare în reprimarea revoltelor sârbești. Sub presiune, Črnović înființează mai multe tribunale pentru pedepsirea sârbilor răsculați, responsabili de masacrele și distrugerile de la Kikinda.
Tribunalele au funcționat în comitatele Bač, Torontal, Timiș, Caraș și Arad, în orașele Subotica, Sombor, Novi Sad, Arad și Timișoara. Mai mulți sârbi au fost condamnați la moarte și spânzurați. Maghiarii însă își doreau o reprimare exemplară, mult mai dură.
Având în vedere că atitudinea lui Petar Črnović, de a rezolva pe cale cât mai pașnică conflictul dintre maghiari și sârbi, a fost considerată ezitantă și păguboasă, acesta a fost eliberat din funcția de comisar regal la data de 24 iulie 1848. A rămas însă comite suprem al Timișului până la recucerirea acestuia de către armata austriacă, la 13 august 1849.
Petar Črnović a supraviețuit revoluției și nu a suferit consecințe negative majore după eșecul acesteia. În seara zilei de 6 octombrie 1849, după executarea celor 14 generali, la Arad, a mituit gărzile ca acestea să permită transportarea la Macea a cadavrelor lui János Damjanich și György Lahner, și îngroparea acestora la Macea. Soția lui Damjanich, verișoara contelui sârb, s-a și mutat, de altfel, în castelul de la Macea, pentru a fi aproape de mormântul soțului său. Pentru aceste fapte, contele a fost arestat de două ori și anchetat, dar a fost eliberat după scurt timp.
După Revoluţia pașoptistă, teatrul din Arad a fost închiriat de Črnović. Din dispreț față de autoritățile austriece care au înăbușit revoluția în sânge, Črnović nu permitea reprezentaţii în limba germană, ci doar în maghiară.
În anul 1861, Petar Črnović a devenit membru al Parlamentului ungar. După instaurarea Dualismului, s-a alăturat Partidului Pașoptist.
În anul 1861 publica, la Pesta, lucrarea "A nemzetiségi kérdés a jelen és jövő szempontjából" (Problema etnică prin perspectiva prezentului și a viitorului).
A încetat din viață în anul 1892. A fost condus pe ultimul drum cu următorul epitaf: „Răposatul Čarnojević nu a găsit întotdeauna calea cea mai bună în politică; dar a fost un sârb cinstit care a dorit mereu binele poporului său și i-a ținut partea cu pricepere. A fost un om bun, cu suflet nobil.“
Ca sursă la cele documentate, doctorul în istorie Andrei Ando a folosit o seride publicații: Glenny, Misha, The Balkans: Nationalism, War, and the Great Powers, 1804-2012, House of Anansi Press Incorporated, Toronto, 2012; Hermann Róbert, 1848–1849 – A szabadságharc hadtörténete, Editura Korona, Budapesta, 2001; Jovanka Simic, Zakon biča Petra Čarnojevića; Magyar Eletrajzi Lexikon.
Se încarcă comentariile...
