CAMPANIE "HOȚI DE DOI LEI" Distracţie plătită cu ani buni de temniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au plătit intrarea pe ştrand, ca să fie corecţi, dar au uitat de corectitudine imediat ce au intrat pe alee. Doi bărbaţi din Arad, care îşi făceau veacul la Adăpostul de noapte au vrut să o ducă mai bine, dar au ajuns rapid după gratii.

Hoţii sunt extrem de inventivi atunci când vine vorba să facă rost de bani. Iar dacă mai pui la socoteală că la mijloc se află şi pofta de o porţie de dragoste, combinaţia este fatală. Doi hoţi „abonaţi“ la Adăpostul de Noapte din Arad au dat o spargere în Ştrandul Neptun, în speranţa că banii îi vor ajuta să plătească pentru câteva seri de beţie.

Cei doi au plătit intrarea pe ştrand, ca să fie corecţi, dar au uitat de corectitudine imediat ce au ajuns în incintă. Este vorba despre Tiberiu Hajducsi, de 39 de ani şi Laurenţiu Constantin, de 37 de ani, care au trecut la fapte în mijlocul verii, în data de 28 iulie 2010.

Au furat băutură

După ce au mers zile întregi într-un local de pe Ştrandul Neptun pentru a bea, s-au hotărât că nu mai are rost să dea banii pe băutură când o pot primi gratis. Bărbaţi nu aveau la vremea respectivă nici ocupaţie, nici familie.

Scopul lor a fost să fure electrocasnice şi ceva băutură. ,,Am cumpărat bilete de intrare pe ştrand, ca să fim corecţi, şi am început să ne plimbăm pe alei să vedem unde putem intra la furat. Am văzut că localul în care băusem cu câteva zile înainte era închis. Mi-am adus aminte că am văzut acolo un cablu electric când beam. Aveam mai multe chei, am încercat să deschid uşa, dar am văzut că nu era încuiată. Pe cuvântul meu că uşa era deschisă, parcă ne aştepta. Nu am forţat nimic, nu am spart nimic. Aveam nevoie de bani să fim şi noi băgaţi în seamă”, se arată în declaraţia lui Tiberiu Hajducsi.

Puşcărie pentru 60 de lei


Tinerii au luat ce au găsit: DVD, cabluri electrice, ustensile, două beri şi un lichior. Au reuşit să vândă câteva lucruri pe care au primit 60 de lei şi trei ani şi şase luni de închisoare. Bărbaţii au mai furat şi o butelie, dar şi alte ustenile de la o căsuţă de pe ştrand. Ei au fost prinşi când cărau butelia în spate, chiar pe strada cu Tribunalul Arad.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite