Bărbat din Arad, acuzat de schingiuirea animalelor după ce a aruncat zece pui de câine la gunoi
0Un bărbat din Arad a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal după ce ar fi aruncat la gunoi zece pui de câine. Șase dintre ei au murit, iar patru au fost găsiți în viață, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, identificat ca F.A., ar fi pus puii de câine într-un sac menajer și i-ar fi abandonat la o pubelă de gunoi din incinta parcului industrial UTA, din municipiul Arad.
„Suspectul F.A. a aruncat la o pubelă de gunoi, aflată în incinta parcului industrial UTA, din municipiul Arad, un sac menajer în care se aflau zece exemplare canine fătate în urmă cu aproximativ 24 - 48 de ore. Ajunse la faţa locului, organele de cercetare penală au descoperit că patru dintre aceste exemplare canine mai prezentau semne vitale”, se arată în comunicatul procurorilor, citat de Agerpres.
Ancheta în desfășurare
Bărbatul este acuzat de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept. Dosarul este instrumentat de Biroul pentru Protecţia Animalelor Arad, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, sub coordonarea Parchetului.