Aradul se pregăteşte de marea curăţenie de la finele lunii septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de voluntari din judeţ, care vor să trăiască ecologic, s-au alăturat campaniei „Let`s do it Romania”. Alături de instituţiile publice participante la program, voluntarii îşi propun să cureţe judeţul de mizeriile lăsate de petrecăreţii din vară şi nu numai.

Împărţiţi pe echipe, coordonaţi şi organizaţi, aproximativ 600 de voluntari arădeni aşteaptă startul la marea acţiune de ecologizare „Let`s do it Romania”, care îşi propune să cureţe întreaga ţară într-o singură zi.


„Suntem organizaţi pe opt zone din întreg judeţul, zone care au la rândul lor în subordine grupuri locale. Încercăm în acest fel ca lucrurile să fie cât mai operative şi uşor de coordonat, iar rezultatele să fie maxime”, a declarat coordonatorul local al proiectului „Let`s do it Romania”, Ioana Son.


Sprijin de la personalităţi


Una dintre cele mai fervente susţinătoare ale campaniei de ecologizare este actriţa arădeancă Giorgiana Popan. „Am mai participat la acţiuni de ecologizare, dar niciuna de anvergura acesteia. Sunt extrem de entuziasmată de acest proiect şi încerc să conving cât mai multă lume să participe efectiv”, a spus Giorgiana Popan. „E foarte important ca fiecare în parte să ne facem un obicei din a avea o atitudine ecologistă”, a adăugat actriţa. Campaniei „Let`s do it Romania” i s-au alăturat şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, care au anunţat că vor participa şi direct la marea curăţenie planificată pentru data de 25 septembrie.

Mobilizare generală


Arădenii interesaţi să participe la proiect se pot înscrie la coordonatorul echipei de voluntari, la numărul de telefon 0726690888 sau prin email, la adresa axel_lx@yahoo.com. Ei vor fi luaţi în evidenţa organizatorilor şi repartizaţi în unul dintre grupurile de lucru. Cele opt zone în care este împărţit judeţul sunt municipiul Arad, Gurahonţ, Ineu, Pâncota, Lipova, Săvârşin, Sebiş şi Chişineu Criş. „În data de 25 septembrie ei îşi vor putea alege zona în care vor să acţioneze în funcţie de preferinţă”, a mai explicat coordonatorul local Ioana Son.

E foarte important ca fiecare în parte să ne facem un obicei din a avea o atitudine ecologistă.
Giorgiana Popan, actriţă

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite