Nefericitele iubiri ale lui Alecsandri. O iubită i-a murit în braţe, o alta a pierit la Paris, iar ultima s-a măritat cu altul

Frumoasa Elena Negri, franţuzoaica Dridri şi aristocrata Maria Cantacuzino au fost iubirile nefericite ale poetului Vasile Alecsandri. Elena i-a murit în braţe, după ce-au trăit o iubire pasională la Veneţia. Dridri a murit la Paris, cu gândul la inima poetului. Relaţia discretă cu Maria Cantacuzino pe care Alecsandri a vrut să o ia de nevastă nu a avut un deznodământ fericit. Toate iubirile neîmplinite se regăsesc în opera poetului.

”Pentru el, femeia avea o menire supremă, misterioasă şi, de aceea, era o făptură vrednică de admiraţie şi de respect pentru frumuseţea ei, pentru poezia ei, pentru divinaţia ei, superioară bărbatului în simţirea ei, în gustul, în aristrocraţia ei firească”, scrie Nicolae Petraşcu despre poetul Vasile Alecsandri. 
Veselul Alecsandri, cum i-a spus Eminescu în ”Epigonii”, nu a fost deloc un om fericit şi împlinit în iubire. A trăit trei poveşti de amor cu deznodăminte tragice.

Toate iubirile şi-au pus amprenta asupra sufletului sensibilului poet şi multe dintre operele bardului din Mirceşti stau sub semnul dramelor trăite. Se spune despre Alecsandri că se simţea împlinit ca om şi ca poet numai când iubea. ”Pentru el, dragostea de femeie a fost un bun atât de preţios şi atât de sfânt, că el simţea această dragoste întinerindu-l, dându-i aripi, ridicând-l deasupra mizeriilor vieţii, idealizându-l, îndumnezeindu-l”, mai spune Nicolae Petraşcu în ”Icoane de lumină”. Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui Alecsandri.

Dragostea pentru Elena i-a inspirat poeziile ”Lăcrămioarele”. Artista Dridri a lăsat un gol adânc în inima poetului, care a creat cu gândul la frumoasa franţuzoaică cu destin tragic proza cu acelaşi nume. Maria Cantacuzino, o altă mare iubire neîmplinită a lui Alecsandri a rămas în opera acesteia drept ”Mărgărita”.

”Suflet din sufletul lui Alecsandri”

Pe Elena Negri, Alecsandri a cunoscut-o în 1844 când avea doar 23 de ani. ”El era atunci un tânăr zvelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţa albă pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut”, notează Nicolae Petraşcu. Se spune că între cei doi a fost dragoste la prima vedere şi că Elena ar fi fost marea iubire predestinată a vieţii lui Alecsandri, dacă destinul frumoasei tinere nu ar fi fost curmat brusc.

Elena Negri era fiica lui Petrache Negri, şi sora lui Costache Negri, bun prieten al lui Alecsandri. S-au cunoscut prin intermediul fratelui şi s-au văzut pentru prima dată în casa lui Costache, la Mânjina. Elena Negri era una dintre cele mai frumoase tinere ale vremii.

  “Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie Prin firea şi nobleţea aspiraţiilor ei spirituale era suflet din sufletul lui Alecsandri”, mai notează N. Petraşcu în ” Icoane de lumină”.

Elena Negri l-a invitat pe Alecsandri la moşia de la Blânzi, unde şi-au jurat iubire veşnică. Se spune despre Elena că a fost prima femeie din aristocraţia Moldovei care l-a admirat sincer pe poet şi i-a susţinut opera în cercurile aristocrate ale Moldovei.

Un an mai târziu doctorii i-au recomandat Elenei Negri, care avea o sănătate şubredă, să petrecă o vreme în ţările calde şi în acelaşi an ea pleacă în Italia. Alecsandri nu a suportat dorul şi o lună mai târziu a plecat după ea. Îşi regăseşte iubita la Veneţia în toamna anului 1846 şi trăiesc două luni de iubire aprinsă.

Visează la căsătorie şi îşi fac planuri. Alecsandri o alinta pe Elena Negri spunându-i Ninita. Cu Ninita visa poetul să aibă un băiat pe care să-l boteze Amiral. Cei doi îndrăgostiţi străbat împreună Italia şi se stabilesc la Palermo, împreună cu Nicolae Bălcescu. Visul de iubire a fost întrerup de agravarea bolii Elenei.
 

Elena Negri, muza care i-a murit în braţe lui Vasile Alecsandri

Starea de sănătate a Elenei Negri s-a înrăutăţit şi Alecsandri a vrut să o ducă într-o zonă mai caldă a Italiei. Pe drumul spre Sicilia, boala se agravează şi mai rău şi Alecsandri împreună cu fratele Elenei, Costache, vor să o aducă în ţară. În mai 1848, iubita poetului a murit pe vapor, în braţele lui Alecsandri, înainte de a ajunge acasă. A fost înmormântată în curtea unei biserici greceşti. Despre Alecsandri se spune că s-a întors în ţară bolnav şi cu greu a trecut peste drama trăită.

La cinci ani de la moartea Elenei Negri, Alecsandri îi scria prietenului Bălcescu: ”Iubita noastră Elena Negri este înmormântată în ograda bisericii greceşti din Pera. Mormântul ei este acoperit cu o lespede de marmură pe care este săpată următoarea inscripţiune: Elena Negri, Moldavia, 4 mai 1847. Când vei merge să vizitezi acel mormânt care cuprinde cea mai scumpă şi cea mai bogată parte a vieţii mele să depui câteva flori în amintirea mea”. Ca epitaf al marii iubiri, Alecsandri a scris poezia ” Steluţa”. La doisprezece ani de la drama trăită, poetul mai dedică o operă marii iubiri pierdute: poezia ”Ursita mea”.

Dridri, o iubire pierdută la Paris

Actriţa Marie Angelique Chataignez, cunoscută sub numele de Dridri, a fost o altă iubire a lui Alecsandri cu deznodământ tragic. Frumoasa Dridri era artistă la Teatrul Varietăţilor din Paris când Alecsandri s-a îndrăgostit de ea.

”Iubită la început în avere şi lux de un conte francez care îi oferise un palat pe care îl mobilase ea după gustul ei, a rămas liberă când acesta îşi pierdu toată averea, îl cunoscut pe Alecsandri în modesta locuinţă din Rue du Havre şi iubi pe poetul nostru cu dragostea cea mai caldă şi mai devotată din lume”, scrie Nicolae Petraşcu despre iubirea celor doi.

Dridri avea doar 19 ani şi era de o frumuseţe răpitoare. ”Văzând-o în faţa mea, îmi venea să mă pipăi ca să mă încredinţez dacă sunt eu”, spunea îndrăgostitul poet. După câteva luni de iubire, Alecsandri a fost nevoit să părăsească Franţa şi să vină în ţară. Dridri i-a trimis scrisori pasionale prin care îl chema la ea. A fost cerută în căsătorie de un conte englez şi a fost la un pas să se căsătorească, dar a fost răpusă de o boală cruntă.

Când Alecsandri s-a întors a fost prea târziu, iubita lui fusese deja înmormântată. „O tânără artistă, cea mai frumuşică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereţii! Veselă şi graţioasă, ea poseda calităţile inimii şi ale spiritului. Toţi acei care au cunoscut-o, regretă în persoana sa o artistă de talent şi un model perfect de eleganţă şi de isteţime pariziană. Ea purta, între amici, gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-Angélique Chataignez”, se amintea într-o publicaţie franceză din 1851 despre moartea artistei.

După dispariţia iubitei din Franţa, Alecsandri i-a dedicat un roman cu tentă autobiografică, intitulat chiar ”Dridri”. Iubirea tristă a celor  este amintită în ” Epigonii” de Eminescu, care scrie despre veselul Alecsandri: ,,Acum râde printre lacrimi, când o cântă pe Dridri”. 

Maria Cantacuzino, ” Mărgărita” lui Alecsandri

Cea mai discretă dintre iubirile neîmplinite ale poetului a fost cea amintită în opera sa drept ” Mărgărita”. ”Mărioara Florioara” sau ”Mărgărita” este nimeni alta decât Maria Cantacuzino, cu care Alecsandri a avut o scurtă şi nefericită poveste de amor.

”Iubirea lui Alecsandri cu Mărgărita a avut zile suave la început şi dureroase pe urmă şi în amândoua fazele iubirea lor a fost de o intensitate rară, dată fiind firea lui de poet şi pasiunea inimii ei”, aminteşte Nicolae Petraşcu în ” Icoane de lumină”.

Iubirii pentru Maria Cantacuzino i se datorează ” Mărgăritarele”, nuvela Mărgărita şi legenda ” Mărioara Florioara”.

Pe Maria, Alecsandri a cunoscut-o în 1849 când întorcându-se din străinătate, la graniţa ţării, a rătăcit drumul şi a ajuns pe moşia familiei Cantacuzino. Într-una din plimbările făcute pe moşie cu Maria Cantacuzino şi mama acesteia, sania lor a fost atacată de lupi. Alecsandri a scos pistolul şi a ucis animalele, salvând cele două doamne. Se spune că în cele câteva zile petrecute pe moşia Cantacuzino s-ar fi înfiripat povestea de iubire a celor doi. ”Când se despărţită, ei nu mai erau ai lor, erau fiecare ai celuilalt” , mai notează Nicolae Petraşcu.

Au avut o scurtă relaţie pasională

Alecsandri a revăzut-o pe Maria la Iaşi şi era decis să o ceară în căsătorie. Alt pretendent întrunea însă condiţiile de avere şi de titlu, şi Maria Cantacuzino a fost căsătorită de familie, spre disperarea lui Alecsandri care a fost simplu invitat la petrecere de nuntă. ”A fi faţă la cununia cu un altul a fiinţei pe care o iubeşti din toată inima e o suferinţă fără nume. Când mă mişcam prin salonul acela mare, printre lume elegantă şi veselă, în zgomotul muzicei, mi se părea că sunt un om mort venit aoclo, un fel de strigoi din altă lume”, avea să povestească Alecsandri despre nunta Mărgăritei.

Maria Cantacuzino

Poetul a plecat din ţară cu speranţa că o va uita, însă cu cât se îndepărta mai tare, cu atât era era mai aproape de inima lui. ” Nu ştiu dragă Mărgărită ce-mi rezervă destinul şi  cum are să fie viitorul, dar ce ştiu bine este că zicând acuma adio ţării mele simt mângîierea de a mă gândi la tine şi de a-ţi trimite în aceste gânduri, tot ce este mai gingaş, mai nobil, mai iubitor în inima mea”, îi scria Alecsandri Mariei Cantacuzino la plecarea din ţară.

S-a întors în ţară cu aceeaşi patimă în suflet şi a revăzut-o la moşia acesteia, când soţul era plecat. Au avut o relaţie scurtă şi discretă, până în ziua în care Mărgărita a rămas însărcinată. ”Atunci ea îl înştiinţă cu durere că trebuie să renunţe la sentimentul ei pentru dânsul”, se mai menţionează în ”Icoane de lumină”.

S-a căsătorit cu o menajeră

Pe Paulina Lucasievici cea care avea să-i devină soţie, Alecandri a cunoscut-o  în 1856. Era menajeră la un han din Târgul Frumos. Se spune că poetul a fost atras de slujnică şi şi-a dorit să o ducă la Mirceşti. Peste câteva luni, Paulina era instalată la domiciliul lui Alecsandri. În următorul an, i-a dăruit o fiică, pe Maria. Alecsandri a luat-o de nevasta abia 19 ani mai târziu, în 1876. Paulina a fost cea care i-a rămas alături şi l-a îngrijit până la moarte.