Iubirea nefericită dintre Carol al II-lea şi Ella Filitti. „Te iubesc, Păsărica mea, îmi face atât de bine să-ţi pot spune Păsărica mea. Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”

Ella Filitti a fost prima mare iubire a lui Carol al II-lea. Înainte de Zizi Lambrino şi de Elena Lupescu, Carol s-a iubit nebuneşte, la 20 de ani, cu prietena surorii sale, Elisabeta. Familia i-a despărţit, iar Ella a fost trimisă în exil la Paris.

Relaţiile amoroase ale lui Carol al II-lea, supranumit Regele Playboy, au făcut istorie. Cele mai celebre amoruri ale principelui au fost relaţiile năbădăioase cu Zizi Lambrino şi Elena Lupescu, femeile pentru care tânărul principe a renunţat la tronul României. 

Până la căsătoria pe furiş cu Zizi şi abdicarea de la tronul României pentru Elena Lupescu, Carol a mai avut însă şi alte relaţii, unele dintre ele consumate cu aceeaşi patimă. Şirul iubirilor nebuneşti ale lui Carol al II-lea a fost deschis de Ella Filitti. Frumoasa tânăra a fost prima iubire din viaţa principelui. Relaţia celor doi a început în 1913, pe vremea când Carol avea doar 20 de ani.  

După ce şi-a făcut studiile militare în străinătate, urmaşul la tron s-a întors în ţară şi a avut o intensă viaţă socială. Ella Filitti era prietena principesei Elisabeta, sora lui Carol. Principele s-a îndrăgostit nebuneşte de tânără care i-a răspuns în amor cu aceeaşi pasiune. Relaţia a fost una de scurtă durată şi cu un final nefericit. 

Iubirea celor doi a început în prag de război şi s-a încheiat, la presiunile familiei lui Carol, după izbucnirea Primului Război Mondial. Epistolele îndrăgostiţilor, trimise în scurta perioadă de amor, dar şi câţiva ani după despărţire, au rămas dovezi ale primei pasiuni din viaţa principelui Carol al II-lea.

„Ştiu bine că inima ta e a mea şi numai a mea, aşa cum inima mea e a ta, doar a ta. Biata ta inimioară, o simt tot timpul fierbinte lângă a mea. E mereu aici să mă călăuzească în viaţă, să mă facă prea adesea să sufăr, dar care în ceasurile pustii e unica mea  consolare, iubită şi dulce consolare ce mi vine de la tine...” îi scria principele Ellei, pe care o alinta ” Păsărica”.

Epistolele Ellei erau la fel de pasionale : „Un singur lucru trebuie să ţi spun, dragostea mea: inima mea îţi aparţine, nu te juca prea mult cu ea căci e tare gingaşă şi dacă n o ţii cu putere, mângâind o, şi mai ales iubind o, s ar putea să moară în mâinile tale Doar în tine şi prin tine, prin iubirea şi afecţiunea ta pentru mine, trag nădejde să pot îndura marea lovitură ce ne rezervă tristul viitor. Iar eu, cu toate acestea, te iubesc, te iubesc ca o smintită ce sunt.” 

”Te iubesc, Păsărica mea, îmi face atât de bine să-ţi pot spune Păsărica mea. După aceste zile, eşti atât de mult a mea, cum eu sunt al tău.Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Îţi voi repeta în seara asta la nesfârşit. Mi-ar plăcea ca vântul să poarte murmurul vocii mele, ca această muzică a dragostei să te legene când vei dormi. Bună seara, te iubesc, te iubesc, te iubesc!”, scria principele îndrăgostit.

Despărţiţi de familia lui Carol

Când amorul celor doi a fost descoperit de Casa Regală, familia lui Carol a făcut tot posibilul să îi departă. Perspectiva unei posibile căsătorii între cei doi ieşea din calcul având în vedere că principele urma să se însoare, conform regulilor de la Curte , cu o reprezentată a unei Curţi regale din străinătate. 

„Sunt disperată. Mi-e frică să plec fără să te fi văzut, gândul ăsta mă ucide. Să nu te văd o zi deja e cumplit, dar să plec aşa de departe, ce înseamnă asta? În ce mă priveşte, sunt tare deprimată. Te iubesc şi trebuie să te văd înainte de plecare”, scria Ella cu puţin timp înainte de despăţire.

Familia lui Carol a trimis-o pe Ella Filitti la Paris, în exil, în 1917, considerând că amorul îi afectează judecata principelui care era comandant în cadrul Regimentului de cavalerie “Regina Elisabeta” în Primul Război Mondial. Carol şi Ella au continuat să comunice în scris şi după despărţire. 

Dragoste şi durere în exil

 În exil, Ella a început un jurnal  în care şi-a plâns iubirea nefericită pentru principele de care a fost despărţită fără voia ei.

„Cât de mult aş vrea să te văd, fie şi o clipă. Mi-e dor de tine, copil scump! Sunt sigură că şi tu suferi mult de tot ce se întâmplă. Şi eşti acolo singur, fără niciun prieten. Când mă gândesc că suntem şi încă vom mai fi împrăştiaţi prin toată lumea! Dumnezeu ştie când ne vom regăsi toţi din nou împreună. Te gândeşti puţin la mine? Cred, sunt aproape sigură că nu. Fiindcă ai fi putut găsi un moment să-mi scrii.Sunt aşa de tristă şi de nefericită să văd dezastrul care se întinde ca un val tot mai mare peste draga ţară iubită. Nu vreau să mă las doborâtă fiindcă inima mea e aşa plină de tristeţe şi de disperare că cel mai mic semn de slăbirea voinţei mă va arunca într-o neurastenie din care nu voi mai putea ieşi. Sunt absolut sigură că (dacă vom trăi) acest război ne va lăsa urme pe care nu le vom putea şterge niciodată. Mi-am găsit destule fire albe printre cele castanii. Te ador şi mă sfârşesc de dorul tău!”, scria Ella în exil, potrivit volumului ”Povestea unei iubiri. Jurnalul Ellei Filitti adnotat de Principele Carol", 

”A fost dragostea mea, a primei tinereti”

Ella a murit la 25 de ani de la despărţirea de Carol. Vestea morţii primei sale iubiri l-a afectat pe Carol, chiar şi după un sfert de veac de la consumarea amorului.

”Veste tristă de dimineaţă si care m-a impresionat adanc: a murit Păsărica! Dupa 25 de ani de nesfârşite chinuri, s-a stins în aceste timpuri de mizerie. Pentru ea este o mântuire. Câte amintiri ale acelor vremuri fericite ale tinereţii nu mi-au trecut azi prin minte. A fost dragostea mea, a primei tinereţi, a fost, ca întotdeauna, imboldul unor fapte bune, unor nazuinţi nobile. Când mă gândesc la deosebirea moravurilor de atunci şi astăzi, dragostele erau mai curate, mai idilice. Daca mama n-ar fi avut nenorocitul gând s-o faca sa plece din Iaşi, în 1917, câte dureri ar fi fost scapate în viata mea. Era o prietena sigură şi neambiţioasa. A fost o mare greşeală pe care toţi am plătit-o atât de scump. Va rămâne, Păsărica, o brazda luminoasa în viata mea”, scria regele în însemnările sale adunate în volumul ”Însemnari zilnice”.