FOTO Trei TIR-uri au rămas blocate pe DJ 506, la intrare în satul Teleormanu
0TIR-urile care veneau din Bulgaria şi se aflau în tranzit prin Teleorman au rămas blocate azi dimineaţă pe DJ 506 , între Mârzăneşti şi satul Teleormanu.
Maşinile nu au mai putut înainta din cauza stratului de gheaţă depus pe carosabilul în rampă. Şoferii, doi greci şi un bulgar, au cerut ajutorul localnicilor care au sunat la 112. Un echipaj al ISU Teleorman s-a prezentat la faţa locului pentru a interveni în vederea deblocării şoselei şi a celor trei maşini.
A fost nevoie însă de sosirea la faţa locului drumarilor de la Tel Drum, firma responsabilă cu deszăpezirea drumurilor judeţene, pentru ca gheaţa de pe şosea să fie acoperită cu nisip. Operaţiunea a fost una de durată, având în vedere faptul că echipajul Tel drum a acţionat cu lopata, împrăştiind nisipul ”manual” pe şosea.
”Pompierii militari din cadrul detaşamentului Alexandria au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea unor TIR-uri blocate, rămase înzăpezite pe marginea drumui 506, în apropierea localităţii Mârzăneşti. La faţa locului s-au deplasat trei pompieri militari cu Autospeciala Formaţiunii de Apărare Civilă. Au reuşit să scoată maşinile pe drumul judeţean. Au fost tractate până într-o zonă de singuranţă, astfel încât acestea să îşi reia traseul în condiţii de siguranţă. Nu s-au înregistrat victime”, ne-a declarat Gelu Dragomir, purător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.