FOTO Din capătul României pe cea mai înaltă culme a Europei. Peripeţiile a trei prieteni: „E o bucurie diferită pe care nu o cunoşti tot timpul“
0
Marius Pancu, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu au urcat cel mai înalt pisc al Europei: Mont Blanc, 4.808 de metri. A fost o aventură pe cinste, spun cei trei prieteni. Drumeţia lor le-a reamintit cât de importantă e o prietenie şi câtă împlinire aduce sentimentul pe care l-a trăit fiecare acolo, sus, pe acoperişul bătrânului continent.
„Am mers ca în studenţie. A fost foarte frumos“, mărturiseşte Marius Pancu despre drumeţia care l-a purtat spre vârful Mont Blanc din Franţa, cea mai înaltă culme a Europei. A făcut echipă cu doi amici, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu.
Marius are 33 de ani, e de loc din Zimnicea, capătul sudic al României, şi lucrează ca administrator la o firmă de imobiliare din Bucureşti. E mare împătimit al sportului. Aleargă pe cărări de munte sau pe asfalt în scopuri caritabile. Şi pe Mont Blanc s-a dus cu tricoul Asociaţiei Little People ce are proiecte şi campanii prin care luptă împotriva cancerului.
Pe Andrei Panaiotu îl ştia din facultate. E geolog de profesie şi lucrează la o corporaţie, în Bucureşti. Vara asta au fost pe Făgăraş, iar Andrei voia să urce un munte mai înalt. Cum anul ăsta a împlinit 30 de ani şi-a făcut o promisiune: se apucă serios de sport. Elbrus era prima lor opţiune, dar cu tot conflictul armat din Ucraina au ales Mont Blanc. Voiau să mai ia pe cineva şi s-au gândit la Cristian Bunda, un bucureştean ce lucrează în domeniul cinematografiei.
„Totul a fost cu peripeţii până am ajuns pe Mont Blanc“, spune Marius. Şi când zice asta se referă şi la faptul că Andrei, cu o lună jumătate înainte să urce pe Mont Blanc, şchiopăta. Îl supăra genunchiul după ce a încercat să urce creasta Făgăraşului în 22 de ore. Se mai referă şi în toată drumeţia lor s-au ales cu o singură amendă rutieră şi asta a fost taman în România, pe Valea Oltului.
Staţiunea franceză Chamonix, punctul de plecare spre Mont Blanc al celor trei amici Marius Pancu, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu FOTO: arhivă personală
Pregătirile ce au durat mai mult decât toată drumeţia
S-au apucat de pregătiri. Au citit să vadă pe ce traseu să urce, ce să facă dacă prind vreme proastă, pe unde să coboare, ce să-şi ia cu ei. „Vremea, cu noroc, a fost bună” zice Andrei. „Foarte bună“, ţin să-l completeze Marius. S-au lămurit la faţa locului că tot ce au citit nu se compară cu realitatea.
„Băieţii au lăsat tot pe mine. Îi întrebam: ce vreţi să mâncaţi? Ei ziceau: «orice»”, zice Andrei. Au luat cu ei plicuri cu mâncare special deshidratată la rece, peste care se pune apă. „Nu e ca supele Maggie. Costă 28 de lei un plic, pentru o persoană. E bună pentru mers pe munte că e uşoară“, adaugă el. Însă asta a însemnat ca ei să care mai multă apă. Au mai mâncat sandvişuri cu brânză de burduf. Au avut şi caşcaval, ouă, slănină, pe lângă batoane energizante, dulciuri şi ceaiuri.
„Pe ascensiune nu au mâncat nu ştiu ce, doar batoane energizante şi ciocolate“, zice Marius. La 4.000 de metri, îl completează Andrei, nu îţi vine să mănânci aşa mult, deşi Marius îl contrazice: „Eu aş fi simţit nevoia”.
Drumul de la Bucureşti până la poalele Mont Blanc-ului l-au făcut cu maşina. Vreo 26 de ore. Mare parte, pe autostrăzi.
Şi-au pus cortul într-un camping din Chamonix, o pitorească staţiune la graniţa Franţei cu Elveţia şi Italia, iar de la 1.400 de metri altitudine au urcat cu rucsacii. În prima zi au urcat până la 3.800 de metri, au rămas la refugiul de acolo, iar a doua zi au ajuns sus. Ambele zile au fost foarte lungi, îşi amintesc. Au dormit pe fugă.
Deşi aveau experienţă cu muntele, nu ştiau cum se vor acomoda corpurile lor după 3.500 de metri înălţime. Pun pe seama norocului că nu li s-a făcut rău şi nu au vomitat cum s-a întâmplat cu alţii. Tot de noroc leagă şi vremea de care au avut parte. Un soare cald, fără nori, mai ales că se ştie că Mont Blanc-ul are şi o vreme specială: e frumos până la ora 14.00, iar apoi plouă.
Spre vârf FOTO: arhivă personală
Sus, pe acoperişul Europei
„Au fost locuri unde dacă greşeai un pas, era posibil să fie şi ultimul“, zice Cristian. Anul ăsta a fost pe Himalaya, pasul Thorong La de la 5.416 de metri, trecătoarea situată la cea mai mare altitudine lume.
„A fost mult mai greu acuma (n. r. pe Mont Blanc) decât acolo. A fost mult mai tehnic: au fost crevase, au fost avalanşe una după alta, poduri de gheaţă, creste foarte înguste, zăpadă mai tot timpul, riscul mai mare de a păţi ceva. În Mont Blanc a fost mult mai tehnic, mult mai periculos“, explică el.
Recunosc că n-au făcut lucrurile ca la carte. Au cărat coardă cu ei, dar n-au folosit-o. „În acelaşi timp, am avut încredere în noi şi ne-am observat fiecare cum merge şi am înaintat mult mai repede decât dacă am fi fost legaţi în coardă“, mărturiseşte Andrei.
A doua zi de urcat au pornit cu noaptea-n cap. La 4.30. „Să fie zăpada stabilă, să nu fie moale, să nu se creeze avalanşe, să fie tare, să nu aluneci. D-aia se fac vârfurile la ore matinale”, explică Cristian.
Peripeţiile nu i-au ocolit nici acolo sus. Marius şi-a pierdut una dintre mănuşi la 5 dimineaţa, într-o crevasă. A găsit un băţ pierdut de-un alpinist, apoi o pereche de ochelari de vreo 200 de euro. Iar apoi şi-a pierdut băţul găsit, şi-a pierdut şi băţul lui. Iar undeva, într-o crevasă, este ş-un pachet de şerveţele. Al lui Andrei.
Urcând spre cel mai înalt pisc al Europei FOTO: arhivă personală
În ziua ascensiunii nu era niciun nor pe cer. Sus, pe vârf, mult soare. Iar bucuria, imensă.
„De nedescris. Îmi doream atât de mult să-l fac. Era ceva aparte, de mic copil visam la asta. Senzaţia nu ai cum s-o descrii în cuvinte“, mărturiseşte Marius sentimentul simţit pe Mont Blanc. Şi pentru Cristian, satisfacţia a fost uriaşă: „Te bucuri. E un vârf pe care ai vrut să ajungi. E o bucurie diferită pe care nu o cunoşti tot timpul. Este o realizare. Am ajuns şi aici. Am făcut şi asta“. Sus, Andrei spune că a uitat de toată oboseala resimţită pe traseu: „La mine bucuria a început la 5 jumătate dimineaţa. Scopul meu a fost să ajung la 4.000 de metri anul ăsta. Odată ce am ajuns pe primul vârf de 4.200, mi-am îndeplinit visul. Vârful ăla a fost Mont Blanc-ul meu“.
Deşi îi încercau tot felul de gânduri la coborâre, cum că nu vor mai face aşa ceva în viaţa lor, când s-au urcat în maşină spre casă deja plănuiau care să fie următorul vârf de cucerit. „La coborâre au avut mai mult timp să cugetăm. Se coboară numai pe pietre. Atâtea pietre n-am mai văzut în viaţa noastră“, zice Marius.
Marius Pancu a alergat tot anul pentru Asociaţia Little People FOTO: arhivă personală
Pe vârf, a purtat tricoul asociaţiei pentru care a alergat anul ăsta prin mai multe judeţe ale ţării. „A fost o decizie de ultim moment“, adaugă el legat de tricou. Speră că şi prin acest gest să-i sensibilizeze pe oameni să doneze din puţinul lor copiilor ce suferă de cancer, să facă o diferenţă.
Peisaje la coborâre FOTO: arhivă personală
Mai puteţi citi:
De aproape 14 ani, Marian Păun colindă şoselele Europei cu TIR-ul. A văzut marile capitale ale lumii, a cunoscut oameni frumoşi şi alţii mai puţin politicoşi. A petrecut, de mai multe ori, Crăciunul şi Revelionul la mii de kilometri de casă, muncind.
Marius Florin Stancu este un pompier din judeţul Teleorman care creşte găini de rasă în timpul liber. În plus, îngrijeşte 40 de familii de albine şi are o livadă plină de cireşi, peri şi pruni.
Mereu în mişcare şi cu zâmbetul pe buze, Marius Pancu e nelipsit de la întrecerile sportive din ţară. Aleargă în scopuri caritabile fie pe cărări de munte, traversând peisaje de poveste, fie în oraşe, pe asfalt. Deşi are o operaţie mai veche la un genunchi, tânărul se încăpâţânează să-şi doneze paşii pentru copiii bolnavi de cancer.
Doi prieteni originari din judeţul Teleorman, un IT-ist şi un consultant pe fonduri europene, au creat prima reţea socială care îi învaţă pe români să parieze deştept, după algoritmi matematici complecşi.
Se încarcă comentariile...
