Umor negru în cea mai neagră perioadă din comunism. Cum au adaptat românii poezia „Muma lui Ștefan Cel Mare”

România comunistă, în anii 1980. Românii încercau să facă față numeroaselor lipsuri și privațiuni prin umor negru. În timpul unei percheziții, Securitatea a descoperit o „tălmăcire” a poeziei Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu.

Documentul cu poezia reinterpretată FOTO CNSAS

Documentul a rămas în arhiva CNSAS și a fost făcut public de către Centrul de Consultanță Istorică.  „Tălmăcirea” optzecistă zugrăvește situația dezastruoasă din România acelor ani: frigul din apartamente, lipsa luminii și a apei calde, salariile micșorate:

„Pe o stradă-ngustă

Într-un bloc decent

Unde bate vântul

Și-i pe jos curent

Plânge și suspină

Tânăra domniță

Că i-a luat curentul

Și apa-i oprită

Căci de la serviciu

Soțul ei iubit

A plecat la șapte

Și n-a mai venit

Orologiul sună zece jumătate,

Iar la bloc în ușă

Oare cine bate?

- Eu sunt mamă soacră

Sunt făcut covrig

Vin de la serviciu

Și sunt mort de frig

- Ora e târzie, ești un derbedeu

N-ai adus chenzina

Nu-ți sunt soacră eu

- Ce sunt eu de vină

Dacă soarta-i crudă

Am muncit ca prostul pe 50 la sută

- Du-te la serviciu și de-o fi să mori

Vine sindicatu’ cu un buchet de flori”

Lipsurile crunte din perioada anilor ’80

„Noua revoluţie agrară“ s-a înscris într-un ansamblu mai larg de măsuri care, de la începutul anilor ’80, a împins România spre o adevărată economie de război. Salamul cu soia, tacâmurile sau adidaşii erau singurele delicatese care se găseau în magazine.

Raţionalizarea produselor de bază: pâine, făină, carne, zahăr, ulei, ouă, lapte a exacerbat fenomenul cozilor, iar în case iarna temperatura maximă din calorifere nu depășea 14 grade. Sectoare esenţiale ale economiei au fost trecute sub responsabilitatea directă a militarilor: transporturile şi telecomunicaţiile, principalele porturi, şantiere naţionale, minele şi, din 1985, energia.

Nerealizarea normelor planificate avea drept consecinţă o scădere a salariului, chiar şi în cazul în care cauzele nu erau imputabile muncitorului (epuizarea stocului, pană de electricitate etc.). Dacă nici una dintre aceste măsuri nu a contribuit realmente la ameliorarea productivităţii - obiectivul proclamat oficial -, ele au mărit în schimb ponderea arbitrariului şi a insecurităţii în raporturile de muncă.

Aplicarea „acordului global”, care a provocat o scădere importantă şi imprevizibilă a veniturilor, intervenea într-un moment în care preţurile explodaseră (creştere de mai mult de 35% în medie pentru 220 de produse alimentare în 1982; creştere a preţului electricităţii şi al gazului metan domestic cu 300% între 1982-1987) şi în care penuriile care îşi făcuseră apariţia la sfârşitul anilor 1970 devin endemice.