Scandalul Kronospan Sebeş: compania austriacă obţine suspendarea deciziei privind revizuirea autorizaţiei integrate de mediu
0Kronospan Sebeş a câştigat un prim proces cu Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi APM Alba, instituţii care au decis în luna mai 2015 reluarea procedurii privind obţinerea autorizaţiei integrate de mediu pentru platforma industrială ce cuprinde şi fabrica de formaldehidă. Compania a solicitat în instanţă anularea actului administrativ, obţinând suspendarea deciziei până la judecarea procesului pe fond.
Decizia referitoare la reluarea procedurii privind obţinerea autorizaţiei integrate de mediu pentru platforma industrială a venit după luni de proteste în timpul cărora mii de locuitori din Sebeş au cerut ca noua fabric de formaldehidă cu capacitate de 60.000 de tone pe an să nu fie autorizată. Ministerul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat vineri la Alba Iulia că procesul a fost pierdut pentru că juriştii instituţiei s-au prezentat nepregătiţi.
”Noi o să facem recurs şi în recursul respectiv am cerut juriştilor care vor merge în instanţă să explice exact ce se înţelege prin revizuirea autorizaţiei de mediu şi de fapt ceea ce au înţeles dumnealor. Mie mi s-a părut, le-am şi spus şi nu mă feresc să vă spun lucrul acesta, că s-au dus nepregătiţi la prima instanţă, dar cu certitudine, lucrul acesta nu o să se mai mai întâmple la cea de-a doua instanţă”, a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Hotârârea definitivă privind suspendarea actului administrative va fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reprezentanţii Ministerului Mediului au considerat că emiterea deciziei de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru platforma Kronospan nu a luat în considerare impactul cumulat asupra mediului în contextul măririi capacităţii de producţie propuse, inclusiv al creşterii capacităţii de producţie a plăcilor lemnoase de tip MDF şi PAL cu toate proiectele/activităţile de pe amplasament/platform industrială, cu luarea în considerare a distanţelor faţă de aşezările umane şi a altor obiective de interes public.
”Comisia a dispus completarea documentaţiei, ca urmare a modificărilor majore suferite de legislaţia specific în domeniu, pe durata desfăsurări iîntregii proceduri de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu. De asemenea, Comisia a decis completarea documentaţiei SC Kronospan Sebeş SA de solicitare a revizuirii autorizaţiei integrate de mediu cu analiza şi evaluarea dispersiei emisiilor de poluanţi în aer, având în vedere sursele identificate în cadrul analizei impactului cumulat şi contribuţia fondului regional, cu luarea în considerare a efectelor altor activităţi ce se desfăşoară în zona luată înconsiderare. În plus, după ce SC Kronospan Sebeş SA va completa documentaţia conform solicitării, Comisia a dispus ca APM Alba să o supună analizei detaliate în cadrul procedurii cu reconsiderarea, după caz, a deciziei de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu şi a condiţiilor stipulate în proiectul de autorizaţie integrată de mediu, după caz”, se afirmă în comunicatul Ministerului Mediului făcut public în 7 mai 2015.
Începând cu luna ianuarie, la Sebeş au fost organizate mai multe proteste împotriva companiei producătoare de plăci din lemn (pal şi mdf) care se pregăteşte să inaugureze o instalaţie de fabricare a formaldehidei cu capacitate de 60.000 de tone pe an, la care au participat mii de persoane. Oamenii solicită anularea tuturor autorizaţiilor emise şi relocarea instalaţiei de producţie formaldehidă în afara oraşului. Protestatarii afirmă că substanţa este cancerigendă. de cealaltă parte, reprezentanţii Kronospan au precizat că emisiile de la instalaţiile de pe platforma industrială se încadarează în limitele legale şi că noua fabrică nu va polua atmosfera.