Principele Transilvaniei pasionat de ceasuri, alcool şi vrăjitoare. Bea vin cu găleata şi ucidea femei pe care le credea vrăjitoare
0
Cu o viaţă articulată de valori precum vitejia, disciplina, credinţa şi înţelepciunea, Mihai Apafi I a fost supus şi unor pasiuni şi vicii cărora cu greu le-a putut rezista.
Mihai Apafi I a condus Transilvania în perioada 1661-1690, răstimp marcat de mari încercări. În Palatul Princiar de la Alba Iulia, unde era un „freamăt continuu zi şi noapte”, principele s-a înconjurat de un personal specializat şi destoinic. De pildă, în anul 1683, la curtea sa existau 503 oameni, din care doar 51 aveau rang nobiliar.
Bogata sa colecţie de orologii, spre exemplu, se afla în grija unor meşteri ceasornicari vestiţi. Informaţiile păstrate susţin ideea că viaţa principelui a stat, mai ales, sub semnul acestei pasiuni: ”Îi plăceau foarte mult şi orologiile care, fiind făcute în foarte multe forme, erau puse în ordine în locuinţa sa; întotdeauna cu acelea îşi pierdea timpul”.
Printre ceasurile pe care le avea se număra şi unul ţinut pe masă. Mecanismul activa un căţel care, la fiecare oră, se mişca şi lătra. Mihai Apafi urcat pe tronul princiar la 29 de ani, fiind ales de nobilimea transilvăneană la 14 septembrie 1661, cu acordul Imperiului Otoman, ca rival al lui Ioan Kemény, care era susţinut de către Habsburgi. Ioan Kemény a decedat în ianuarie 1662, în bătălia de la Seleuş (Nagyszőllős), astfel că Mihai Apafi I a rămas conducătorul necontestat al Transilvaniei.
Opunându-se împăratului Leopold I, i-a susţinut pe rebelii curuţi şi interesele turceşti până la înfrângerea otomană în asediul Vienei, la 12 septembrie 1683. După aceasta, a dus tratative cu Leopold I, încheiate cu tratatul de la 27
septembrie 1687, prin care a obţinut recunoaşterea autorităţii sale în Transilvania. A decedat la Făgăraş în 1690.
Mihai Apafi a fost supus şi unor vicii cărora cu greu le-a putut rezista. Printre ele, patima beţiei pare să fi fost cea mai grea. Lăsându-se întru totul stăpânit de aceasta, îi plăcea să bea foarte mult vin, pe care îl consuma cu vadra. Memorialistul Péter Apor (1676-1752) consemna că „Principele însuşi bea câte o vadră de vin şi nu se îmbăta, doar îşi scotea de pe cap căciula căzăcească de catifea şi, de parcă ar fi transpirat, aşa se ridicau de pe creştetul său aburii vinului, după care continua să bea şi mai mult“. Într-o vizită a sa la Deva, unde obişnuia să meargă destul de des, s-a spus despre el că era cel mai „nesăţios dintre toţi domnii Transilvaniei“.
Principele a fost şi un mare fumător. A devenit însă un duşman al tutunului, chiar prigonitorul fumătorilor ardeleni, după experienţa pe care a avut-o în timpul unei expediţii, în anul 1663, la care a fost obligat să participe de partea oştirii otomane. Aici, în tabăra de lângă Érsekújvár, consumând abuziv un tutun foarte tare, s-a intoxicat. După acest episod, la propunerea lui, Dieta ţinută la Alba Iulia a adoptat, în decembrie 1670, măsura interzicerii folosirii tutunului. Au fost stabilite pedepse şi amenzi, destul de mari pentru acea vreme, pentru cei care încălcau această prevedere.
A rămas în istorie şi ca persecutorul vrăjitoarelor. Împresurat în gândurile sale de forţe obscure, principele punea pe seama vrăjilor responsabilitatea îmbolnăvirii soţiei sale, Anna Bornemisza, cât şi moartea prematură a copiilor săi. Temniţele au fost, astfel, umplute de noi şi noi învinuiţi, „fabricându-se“ multe procese care s-au soldat cu condamnări cumplite. Au fost inculpate 25 de presupuse vrăjitoare, dintre care 13 de condiţie nobilă.
Se încarcă comentariile...
