Plângere în justiţie pentru un contract de peste 10 milioane de euro privind delegarea a serviciilor de salubrizare în zona Sebeş - Cugir din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gunoaie ridicate pitesti 01

Finalizarea procedurii de delegare a serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor în zona II a judeţului Alba, compusă din Cugir, Sebeş şi 14 comune, va fi întârziată după ce unul dintre operatorii care participă la licitaţie a contestat în instanţă raportul intermediar privind cerinţele tehnice şi financiare.

Anterior, doi operatori, respectiv SC Activ Salubritate SRL şi Asocierea SC Greendays SRL – Valorizacao dos Residuos Protecca do Ambiente SA Sucursala Aiud - 2-Solucoes Ambientais SA Portugalia, au contestat raportul la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), care, însă, a respins contestaţiile formulate.Valoarea totală estimată pentru contractul ce va fi încheiat este de 47.690.707 lei (peste 10 milioane de euro).

SC Greendays SRL a mers mai departe şi a depus o plângere faţă de soluţia CNSC la Curtea de Apel Alba Iulia. Societatea contestă modul în care comisia de licitaţie a analizat răspunsul formulat la o solicitare de clarificări privind propunerea tehnică şi financiară depusă prin ofertă.

Răspunsul a fost considerat inacceptabil şi neconform astfel încât s-a decis respingerea ofertei pe motiv că prin depunerea unui nou mod de clacul a fost modificată o parte din ofertă, iar numărul de utilaje alocat a fost considerat insuficient. Instanţa urmează să ia în discuţie plângerea în perioada următoare, decizia urmând să fie definitivă. De menţionat că o asociere reprezentată de operatorul Greendays a obţinut contractul de salubrizare în valoare de circa 4,8 milioane de euro din zona IV a judeţului Alba, reprezentată de municipiul Blaj şi 10 comune.

În zona II de colectare (81.341 de locuitori) au fost incluse pe lângă oraşul Cugir şi municipiul Sebeş, comunele Daia Română, Cut, Şpring, Doştat, Gârbova, Cîlnic, Pianu, Săliştea, Blandiana, Vinţu de Jos, Ceru Băcăinţi, Şibot, Săsciori şi Şugag. Deşeurile colectate de la populaţie şi agenţi eocnomici vor fi transportate la staţia de transfer de la Tărtăria, de unde vor fi preluate de un alt operator şi duse la depozitul de la Galda de Jos. 

Citiţi şi:

 

FOTO Cum va arăta Platoul Romanilor din Alba Iulia la 100 de ani de la Marea Unire. Investiţii de 5 milioane de euro în Parcul Unirii

 

Exploziile devastatoare care au îndoliat România comunistă. Cum au murit 14 oameni şi alte zeci au fost răniţi într-o tragedie din 1985 care putea fi evitată

 

FOTO Comuna unde copiii vor începe şcoala în căminul cultural sau la bibliotecă. „Care părinte normal la cap îşi va lasă copilul în cocinele astea?“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite