Pensionare cu greutate la vârful IPJ Alba. Chestorul principal Nicolae Căbulea se retrage după 38 de ani de carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chestorul principal Ioan Nicolae Căbulea, comandant al IPJ Alba din februarie 2013, se pensionează. Potrivit unor surse oficiale, Căbulea şi-ar fi depus dosarul de pensionare în 14 martie 2016, alături de mai mulţi chestori din MAI.

Comandantul IPJ Alba împlineşte 60 de ani în 5 noiembrie 2016. Ioan Nicolae Căbulea a condus IPJ Alba în două rânduri, între 2011 – 2012 şi 1997 – 1999. Acesta a mai deţinut posturi de conducere şi la nivelul IGPR sau în Ministerul Afacerilor Interne.

Iniţial,  chestorul a fost avansat ca şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică. A ocupat această funcţie până în noiembrie 2012, când a fost schimbat de premierul Victor Ponta. Ulterior, a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Căbulea a mai lucrat în MAI în perioada 2009 – 2011, când a fost adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, post echivalent cu cel de subsecretar de stat. 

O scurtă perioadă, în 2009, a fost adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cariera sa, Căbulea a mai fost comandant la IPJ Gorj şi IPJ Mureş, Poliţia municipiului Alba Iulia, Poliţia oraşului Cugir, şef la Serviciul Poliţiei Transporturi din IPJ Alba, adjunct la IPJ Hunedoara şi IPJ Alba.

Numele chestorului principal Ioan Căbulea a apărut şi în câteva scandaluri. După referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 2002, Căbulea a fost urmărit penal pentru abuz în serviciu. Ulterior, dosarul a fost clasat, iar chestorul principal a fost scos de sub urmărire penală. În anul 2015, presedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Ioan-Nicolae Căbulea, cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer.

Pe lângă pensionarea comandantului, la IPJ Alba au loc şi alte schimbări. Începând cu data de 14 martie 2016, comisarul Cristian Ioan Mărginean, fostul şef al Secţiei de Poliţie Rurală Sebeş, a fost împuternicit să preia funcţia de şef al Serviciului Cabinet, deţinută de comisar şef de poliţie Vasile Catargiu. La rândul său, acesta din urmă a preluat funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

Comandantul IPJ Alba, chestorul Nicolae Căbulea, decorat de Klaus Iohannis. În 2012 a fost vizat de ancheta privind listele electorale

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite