Minerul legendar din Roşia Montană. A construit şapte biserici şi şcoli în Munţii Apuseni cu banii câştigaţi în subteran
0Un miner din Roşia Montană care a trăit în urmă cu mai bine de 200 de ani a devenit o figură legendară a Munţilor Apuseni. Proprietar de mine de aur, Mihăilă Gritta a folosit banii câştigaţi la construirea unor biserici şi şcoli în Apuseni.
Informaţii preţioase despre minerul-figură legendară a Munţilor Apuseni găsim într-o lucrare economică publicată la Timişoara, în anul 1928, „Producţia aurului şi reforma monetară”, scrisă de Pamfil Ciobanu. În paginile cărţii se face referire şi la aurul extras de Mihăilă Gritta din mina care-i poartă numele, în Muntele Cetate, în imediata apropiere a drumului comunal. Autorul vorbeşte despre „17 măji metrice”, ceea ce este echivalent cu 1.700 kilograme!
Potrivit documentelor cercetate de autorul cărţii, cantitatea impresionantă de aur a fost folosită pentru construirea a şapte biserici şi tot atâtea şcoli confesionale. Totul s-ar fi întâmplat la cumpăna secolelor XVIII-XIX. Doar cinci dintre bisericile ridicate de Mihăilă Gritta au mai putut fi identificate în zilele noastre:
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Roşia Montană
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Bucium Cerbu
Biserica "Sfânta Treime" din Mogoş
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Josani
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Gelmar
Casa Gritta din Roşia Montană
Despre celelalte două biserici construite de Mihăilă Gritta nu se cunosc încă date din arhive sau de pe teren, dar se presupune că ele ar fi bisericile din Cărpiniş, Vârtop, Ciuruleasa, judeţul Alba, ori din Ardeu, judeţul Hunedoara. Dintre şcolile confesionale pe care le-a ridicat, se ştie că una dintre ele a fost construită din lemn, lângă biserica din Mogoş, judeţul Alba. Această şcoală nu s-a păstrat în timp. Se presupune că o altă şcoală confesională ridicată de Gritta a fost cea din localitatea Gelmar, judeţul Hunedoara, lângă biserica pe care tot el a ctitorit-o.
Minerul şi vâlva băii
Mihăilă Gritta este şi personaj de legendă. Într-una dintre ele se spune că, urmând sfatul vâlvei, care a apărut sub înfăţişarea unui moş cu barbă albă până-n brâu, „Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariţie a unui aur curat, greu şi frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roşia”. La întrebarea vâlvei, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta îi răspunde: „O dragul meu şi al lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puţin! Să nu crezi însă că spre desfătarea mea râvnesc după bunuri lumeşti, nu dragul meu ortac… alta e ce mă frământă pe mine. Văd neamul meu în jugul robiei, văd că românilor le este închisă calea la şcoli, şi unicul scut al limbii şi legii noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor e biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti. Acum dar, ortace dragul meu, mă vei pricepe că dorul inimei mele e acela să zidesc
biserici… Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărţi până la ultimul gram…”.
"După 1600, aici, la Roşia, era un adevărat «El Dorado»! Se venea din întreaga Europă! Casa imperială de la Viena încuraja exploatările, căci avea cotă parte, şi dădea facilităţi pentru extracţia aurului. Mulţi îşi încercau norocul. Aşa cum unii au mers în America, în Lumea Nouă, alţii au venit la noi, la Roşia. Era o lume foarte pestriţă aici", afirmă inginerul miner Valentin Rus din Roşia. Despre familia Gritta se presupune că ar fi venit din Italia. ”Mihăilă a moştenit afacerea de familie şi a continuat-o. A avut un punct de plecare, dar a fost şi foarte serios, pentru că ispita era mare. Cu aur puteai să faci multe atunci, şi bine, şi rău, să investeşti mai departe, să faci acte de caritate, ca Mihăilă, sau să te distrezi pe la restaurantele din Abrud. Mulţi lucrau în mină o lună, două, şase, apoi se trezeau peste noapte cu aur la ei. Erau destui care cădeau în ispita asta şi munceau luni întregi ca să fie regi pentru câteva zile şi să arunce cu banii prin «Casină». Dar niciunul n-a găsit atâta aur ca Gritta”, mai susţine inginerul Valentin Rus.
Familia Gritta din Roşia Montană a fost una numeroasă. O figură proeminentă a fost George (foto dreapta sus), fiul lui Mihăilă Gritta, proprietar de mine şi participant activ la Revoluţia română de la 1848-1849. Cuvinte de laudă la adresa sa avea chiar Avram Iancu, în 1851. „George Gritta fu si ridicatu la rangu de Tribun in Rosia si in totu de cursu deregatoriei suale de nimeni fu învinuit sau accusatu la prefectu fara imitand exemplu parentilor sui nau crutiat osteneala si averea pentru binele de obste si Thronu
Imperatescu. Despre care lucru dau susu pomenitu George Grita acestu atestatu”.
Impresiile călătorilor despre Roşia Montană
Interesante şi deosebit de preţioase sunt şi mărturiile unor călători străini care au vizat Roşia Montană. Mulţi au rămas încântaţi de casele familiei Gritta. Spre exemplu, călătorul austriac Krichel, vizitează Munţii Apuseni între anii 1827-1829. Vorbeşte cu admiraţie despre casele „ca nişte palate”, ale unor români din Roşia Montană. „Prima casă frumoasă, construită într-un stil ales, era a lui Gritta Gheorghiuţ, proprietar de mine din Roşia Montană, cel mai bogat român din regiune”. „Nici un principe nu s-ar ruşina să locuiască în aceste camere“, conchidea străinul.
Un funcţionar austriac, K.u.K. Bezirksamt, îl prezenta astfel pe George Gritta, „Într-un portret în ulei, purta un surtuc ţărănesc, cu o barbă bogată, părul tuns scurt şi mustăţile bogate, era un om instruit şi un pasionat colecţionar de antichităţi romane. Pe terenul său a găsit patru pietre funerare, printre care una purtând numele fostului de două ori consul, Rufus şi mai multe monede romane”. Acesta propune administraţiei «să facă săpături, căci în felul acesta s-ar dovedi că acesta este locul coloniei romane Auraria»”.
Este dovedit faptul că minerilor înstăriţi de la Roşia Montană le-a plăcut luxul. Casele erau mobilate cu gust, cu candelabre, pendule, sobe de teracotă, multe procurate de la Viena şi Budapesta. Nu lipseau obiectele din argint şi aur, tablourile cu semnături celebre. Totul s-a năruit după 1948, când regimul comunist le-a luat minele şi aurul.
Piaţa centrală din Roşia Montană
Roşia Montană este atestată documentar de 1882 de ani, conform unei tăbliţe cerate din 6 februarie 131 p.Chr. Din aceasta se cunoaşte pentru prima dată toponimul localităţii, Alburnus Maior. Ocupaţia de bază a locuitorilor a fost de secole mineritul aurifer. Băieşii (minerii) aurari din tinereţe lucrau la suprafaţa şi în subteran pentru a descoperii o vână (filon) cu aur care să le facă viaţa mai uşoară, mai bună şi fericită.
Se încarcă comentariile...
