Lunetista din Armata Roşie care a băgat spaima în soldaţii germani. A ucis 309 oameni şi a fost primită la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rusoaică din armata ”roşie” avea să devină unul dintre cei mai buni lunetişti din istorie. Liudmila Pavlicenko deţine un ”record” de 309 ucideri confirmate, dintre care 36 de victime au fost lunetişti din armata germană.

La începutul anului 1941, Liudmila Pavlicenko studia la Universitatea din Kiev, dar în mai puţin de un an a devenit unul dintre cei mai buni lunesti din istorie, cu 309 ucideri confirmate, dintre care 36 au fost lunetişti germani. 

    

Pavlicenko s-a născut în 1916, într-un mic oraş din Ucraina. La 14 ani, s-a mutat cu familia la Kiev. La fel că mulţi tineri la acea vreme, Pavlicenko s-a înscris în Osoaviakhim, o organizaţie paramilitară care îi învăţa pe ruşi cum să manevreze armele. Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler a rupt legăturile cu Iosif Stalin, iar trupele germane au intrat în Uniunea Sovietică. Pavlicenko s-a grăbit să se înroleze în armată pentru a-şi apăra patria, însă iniţial a fost refuzată din cauză că era femeie. 

Chiar şi după ce Pavlicenko a prezentat certificatul de lunetist pe care îl obţinuse de la Osoaviakhim, oficialii ruşi tot au insistat să lucreze că asistentă medicală. În cele din urmă, Armata Roşie i-a permis să vina la un test. I-au dat o armă şi i-au arătat doi români care luptau de partea germanilor. I-a împuşcat cu uşurinţă pe cei doi soldaţi, aşa că a fost acceptată în armată. Pavlicenko a fost trimisă pe câmpurile de luptă din Grecia şi Moldova, iar în scurt timp a devenit un lunetist de care mulţi se temeau, ucigând 187 de germani în primele sale 75 de zile de război. 

Lunetiştii care au participat la aceste bătălii au luptat chiar în liniile inamice, deseori departe de unităţile lor. Era o muncă extrem de periculoasă şi dificilă, pentru că Pavllicenko trebuia să stea complet nemişcată ore întregi pentru a nu fi detectată de lunetiştii inamici. După ce şi-a făcut un renume în Moldova şi Odessa, ea a fost transferată în Crimeea să lupte în Bătălia de la Sevastopol.Lunetista rusă devenea tot mai bună, duelându-se chiar cu lunetişti inamici. Datele statistice oficială arată că a ucis în total 36 de lunetişti germani, unii dintre ei având în palmares numeroase decoraţii militare. A luptat timp de opt luni la Sevastopol, unde a fost premiata de către Armată Roşie şi înaintată în grad. A fost rănită de mai multe ori pe câmpul de luptă, însă a fost retrasă de pe front abia după ce o rachetă i-a explodat în faţă, când poziţia să a fost bombardată de germanii disperaţi să o ucidă. 

Pavlicenko a devenit o figură marcantă a războiului, protagonistă a propagandei Armatei Roşii şi spaima soldaţilor germani de pe tot frontul de est. Germanii chiar i-au propus să dezerteze şi să se alăture lor. După război a devenit instructor pentru trăgători de elită şi în scurt timp a fost invitată la Casa Albă. A fost primul soldat sovietic care a vizitat Casa Albă, unde s-a întâlnit cu preşedintele Franklin Roosevelt.  

    

Lunetista s-a supărat, însă, pe jurnaliştii americani pentru modul în care îi puneau întrebări despre război, fiind criticată pentru modul în care arată şi se îmbrăca. Când a fost întrebată dacă se machia pe front, ea a răspuns: ”Nu există restricţii în acest sens, dar cine are timp să se gândească dacă îi străluceşte naşul, când bătălia este în desfăşurare?”.

Pavlicenko a fost una dintre cele 2.000 de femei-lunetist care au luptat pentru Armată Roşie în Al Doilea Război Mondial şi una dintre cele 500 care au supravieţuit. Cele 309 ucideri confirmate o plasează printre primii cinci cei mai bun lunetişti din istorie, însă, cel mai probabil, numărul este mult mai mare, pentru că o ucidere confirmată înseamnă că a fost văzută de o a treia persoană. După război, Pavlicenko s-a întors la Universitatea din Kiev pentru a-şi continua studiile.

Te-ar putea interesa şi:

Cum spionau SUA economia României prin intermediul CIA în comunism

Ce este un autovehicul hibrid şi cum funcţionează. Noile tehnologii utilizate de marii producători de maşini

Ce este atacul de panică. Cum se declanşează, simptomele şi tratamentul recomandat în tulburările de anxietate

Arbitrajul dintre Gabriel Resources şi statul român, suspendat la Washington după demisia preşedintelui tribunalului

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite