ÎCCJ decide conexarea dosarelor „Berbeceanu”. Poliţistul ar putea fi atât parte civilă, cât şi inculpat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul şef Traian Berbeceanu lucrează acum la IPJ Hunedoara
Comisarul şef Traian Berbeceanu lucrează acum la IPJ Hunedoara

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide miercuri, 21 ianuarie 2015, cu privire la conexarea celor două dosare referitoare la comisarul-şef Traian Berbeceanu. Într-unul, Berbeceanu este parte civilă, iar ex-procurorii Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean, respectiv poliţistul Alin Muntean sunt inculpaţi. În al doilea dosar, comisarul-şef este inculpat alături de alte patru persoane fizice din Hunedoara.

Judecătorul Valentin Şelaru de la ÎCCJ a pus în discuţie la termenul din 14 ianuarie conexarea celor două dosare susţinând că acest lucru este posibil în condiţiile în care în cauza în care este inculpat Traian Berbeceanu nu au fost desfăşurate acte procedurale până la acest moment. Dosarul instrumentat de DIICOT pe numele fostului comandant al BCCO Alba Iulia este la Tribunalul Bucureşti. Iniţial, această intanţă a decis restituirea materialului de urmărire penală la parchet, dar DIICOT a obţinut menţinerea dosarului în stare de judecată printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.

Conexarea celor două dosare şi judecarea, în continuare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este posibilă având în vedere că faptele se referă la aceleaşi personaje şi au avut loc în aproximativ aceeaşi perioadă de timp. La termenul din 21 ianuarie este programată audierea inculpatului Nicolaie Cean şi a părţii civile Traian Berbeceanu. Săptămâna trecută a fost audiat ofiţerul Alin Muntean, fost coleg cu Berbeceanu la BCCO Alba Iulia. 

Dacă decizia judecătorului va fi pentru conexarea dosarelor, comisarul şef Traian Berbeceanu va avea în noul dosar atât calitatea de parte civilă, cât şi cea de inculpat. Pe site-ul ÎCCJ au fost trecute, deja, ca părţi în dosar persoanele trimise în judecată de DIICOT împreună cu Berbeceanu. Este vorba despre Rusu Gheorghe, Rusu Anca, Urs Ion Vasile şi Mihalache Mihai Adrian. Acest lucru are, deocamdată, un caracter tehnic pentru ca persoanele respective să poată fi citate la termenul din 21 ianuarie când va fi pusă în discuţie conexarea dosarelor.

La termenul din 14 ianuarie, Traian Berbeceanu a cerut audierea a 18 martori, printre care şi Alina Bica, aceasta din urmă putând confirma faptul că încă din aprilie 2013 conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi conducerea Poliţiei Române au fost informate de chiar de către acesta despre faptele comise de Muntean şi Mureşan. De asemenea, acesta a cerut şi audierea Georgianei Hosu, director adjunct al DIICOT, precizând că aceasta a fost de faţă la discuţiile purtate cu Alina Bica. De asemenea, Berbeceanu a cerut audierea lui Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, pentru „a dovedi încrâncenarea cu care Mureşan şi Munteanu” doreau să îl înlăture pe acesta din funcţie. Totodată, Berbeceanu a cerut şi audierea lui Dan Hosu, fost poliţist în cadrul Poliţiei Române. Poliţistul a mai cerut şi audierea chestorilor de Poliţie Florentin Robescu şi Claudiu Cucu, a procurorilor DIICOT Valentin Trif şi Adrian Baican, de asemenea procuror al DIICOT, a Dianei Pecincu, procuror Parchet de pe lângă Tribunalul Iaşi, Florin Nane, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Florin Dumitraş, Mircea Adrian, Augustin Lazăr, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a lui Dumitru Oprea Florin Viorel. În afară de aceştia, instanţa a decis anterior audierea a peste 90 de martori din partea acuzării (DNA) şi inculpaţilor Ioan Mureşan, Alin Muntean şi Nicolaie Cean. Instanţa va decide cu privire la cererile comisarului şef tot în 21 ianuarie.

În dosarul DIICOT, Traian Berbeceanu este acuzat de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spalare a banilor, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare. În dosarul DNA, Ioan Mureşan, fost şef DIICOT Alba Iulia, este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi represiune nedreaptă, fostul procuror DIICOT Nicolaie Cean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, iar Alin Mirel Muntean ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, la data faptelor, este acuzat de abuz în serviciu, complicitate la represiune nedreaptă şi fals intelectual în formă continuată. Cei trei au fost trimişi în judecată de DNA în 16 iulie 2014 şi sunt acuzaţi că au fabricat probe împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu.

Au început audierile în dosarul fabricat comisarului Berbeceanu: primul chemat ”la bară” este Alin Muntean

ÎCCJ a admis peste 90 de martori în dosarul ”Berbeceanu”: procurori, poliţişti, angajaţi SRI şi SIPI, oameni de afaceri, interlopi

Anchetatorii comisarului Berbeceanu, trimişi în judecată. Procurorul Ioan Mureşan este acuzat de represiune nedreaptă şi abuz în serviciu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite