FOTO VIDEO Cascada ascunsă din Apuseni. Spectacol şi sălbăticie la Şipote, sub perdeaua de apă care se prăvăleşte spre râul Arieş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona superioară a cascadei este spectaculoasă: Foto: Facebook/ Crisan Ion
Zona superioară a cascadei este spectaculoasă: Foto: Facebook/ Crisan Ion

O cascadă din Apuseni îşi arată în această perioada întreaga ei frumuseţe. Şirul de casacade Şipote, din masivul Trascău, a devenit un fel de ”Bigăr” al Apusenilor

Cascada Şipote este cunoscută pentru partea de jos a acesteia, care se varsă în râul Arieş, la Sălciua. Sus, pe munte, la peste 700 de metri altitudine şirul de cascade se manifestă prin fenomene spectaculoase. La un moment dat, apa formează o perdea de apă care curge peste muşchi, asemănător cu celebra Bigăr din Caraş Severin.

GALERIE FOTO

Cascada se află în Munţii Trascăului, pe Valea Arieşului, la 2 km aval de comuna Sălciua. Porţiunea finală a şirului de cascade poate fi văzută din drumul naţional DN 75.

Pentru a ajunge în zona de la altitudine a cascadei, din centrul comunei Sălciua se urmează 2 km pe şoseaua spre Huda lui Papară până la Valea Morilor de unde, urmând o potecă marcată cu cruce roşie, se ajunge după o oră de mers, în Poiana La Şipote. Se poate merge şi de la Huda lui Papară, pe poteca marcată cu triunghi rosu, pe sub abruptul Bedeleului în timp de circa 2 ore de mers.

cascada sipote apuseni

Cascada Şipote este un fenomen carstic complex care cuprinde:

- un bazin de colectare a apei, parte a Platoului Bedeleu plin de doline (excavaţii în formă de pălnie pe platourile carstice) şi ponoare (locul unde apa dispare în subteran în zone carstice) periodice situat la 1100-1200 m altitudine

- 3 izbucuri situate 400 m mai jos sub peretele de stâncă, cu debit mediu prin care apare la lumină apa colectată pe platou, după ce străbate pachetul gros de calcare

- un pârâu de 800 m lungime care coboară de la 700 m la 430 m altitudine pe o albie abruptă ce se varsă în Arieş

cascada sipote apuseni

- un mare număr de cascade de până la 15 m înălţime răsfirate pe stânci sau baraje de travertin

- gururi de travertin, bazine construite ca nişte baraje din depunerile de calcar.

La câteva sute de metri de şirul de zona superioară a cascadei se află Peştera şi Portalul Poarta Zmeilor, iar la 4 km pe o potecă marcată se ajunge la Peştera Huda lui Papară.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite