Experienţele traumatizante ale unor persoane care şi-au pierdut părinţii bolnavi de COVID-19 la spitalul din Aiud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paturi dintr-o secţie ATI. Foto Hepta
Paturi dintr-o secţie ATI. Foto Hepta

Spitalul Municipal din Aiud este în prezent unitate medicală suport pentru tratarea pacienţilor gravi diagnosticaţi cu COVID-19. Aici sunt 20 de locuri ATI unde ajung persoanele care au nevoie de intubare şi tratament specific.

La fel ca şi în alte spitale suport COVID-19 din ţară, rata deceselor la unitatea medicală din Aiud este foarte ridicată. Foarte puţini dintre cei care ajung aici scapă cu viaţă.

Rudele unor pacienţi care au decedat aici critică public modul în care au fost trataţi apropiaţii lor. În ultimele zile, cel puţin două persoane au transmis mesaje cu acuzaţii la adresa unităţii medicale din Aiud. Ceea ce se întâmplă în unitatea ATI este asemănat de fiica unei femei care a decedat cu un ”lagăr de exterminare”.

Mesajul transmis de Anca Emila Bucurestean:

*Mama confirmată în 01.03.2021 Covid pozitiv. În data de 06.03.2021 din cauza agravării stării este transferată pe secţia AŢI. De aici începe calvarul:

*Sună mama dimineaţă la ora 5 că i s-a terminat perfuzia şi i s-au spart venele şi nimeni nu intră la ea de ceva vreme. Sunăm de urgenţă  medicul de gardă, bineînţeles că ne ia la rost ”Cum ne permitem să îl deranjăm,că îi va lua telefonul mamei, că nu e normal că un pacient de pe ATI să aibă telefonul la dispoziţie”. Starea mamei se degradează permanent medicul curant ne explică că ei nu au nici personal calificat pt Reanimare nici dotări suficiente pt suport. 

*Ni se cere prin ”cunoştinţe, partide sau orice alt mijloc” să o transferăm la ATI Cluj (noi ca şi aparţinători) dar ei ca şi medici nu fac nici o solicitare. În disperare începem să dăm telefoane tuturor cunoscuţilor, poate cineva ne poate ajută. În câteva minute ne spune că de fapt mama nu poate fi transportată fiind pe masca  la volum de oxigen maxim.

*Ni se cere de medicul curant să facem rost de schemă de tratament aplicată de cei de la Timişoara (sora mea fiind din acea localitate). Începem din nou stresul căutării unui liant cu o persoană care ne poate da această informaţie. 

*În 12.03.2021 suntem anunţaţi că mama trebuie intubata deoarece starea ei s-a agravat, medicul curant spune că aşa a preluat-o în acea dimineaţă (saturaţie 33%) pe masca Cpap. Din articolele media aflăm că în acest spital nu sunt decât 3 medici ATI care asigură gărzile de zi, noaptea.... alte specialităţi. Vorbim cu asistentele să ne interesăm de starea mamei, ne comunica saturaţie de 90-94% intubata şi tensiune 100/60.

*În dimineaţa zilei de 16.03.2021 la ora 6.29 suntem anunţaţi că mama a decedat (din nou starea mamei se degradează pe timpul gărzii de noapte). Dar vom putea face o înmormântare creştinească deoarece are test Covid negativ.

*Mergem să facem formalităţile. Pe hol suntem 3 persoane care aşteaptă certificatele constatoare.  Mergem să facem identificarea deja suntem 4 familii îndurerate (în condiţiile în care pe secţie sunt 20 de paturi). Ni se comunica că în fiecare zi sunt cel puţîn 7 decese pe această secţie. Şi să fie ”treaba oablă” sunăm la firma de înhumare şi ne anunţă că nu putem face priveghi şi înmormântare după datină deoarece mama apare în sistemul DSP că şi Covid pozitivă.

*Sunăm la DSP, ne anunţă că trebuiau 2 teste Covid negativ la diferenţa de 48 ore şi scrisoare medicală cum că era vindecată de Covid, care nu se poate elibera postmortum. Dragii mei, aveţi grijă de voi şi aveţi grijă de cei dragi! Mama avea 60 ani, fără alte probleme de sănătate, fără comorbidităţi.

Mesajul postat de Corina Oltean:

Experienţă COVID la Spitalul Municipal Aiud Revoltă mea vine o dată cu preţul enorm care l-am plătit pentru incompetenţa unora care se numesc "medici" şi au puterea de decizie asupra vieţilor noastre.

Totul a început cu testul pozitiv al mamei mele a cărei stare de sănătate se degrada văzând cu ochii, din momentul confirmării testului nu a primit nici un fel de tratament oficial medicul de familie obiectand că nu poate elibera o reţeta pentru un bolnav COVID pozitiv.

Lucrurile au scăpat de sub control şi inevitabilul s-a produs, a ajuns pe secţia ATI al spitalului Municipal Aiud, "lagăr de exterminare". A început maratonul pentru viaţă atât din partea noastră cât şi din partea ei, din partea medicilor incompetenţa. În toată disperarea noastră datorită faptului că nu aveai acces la informaţii medicale prin "cunoştinţe" am reuşit să iau legătură cu medicul curant care foarte sincer mi-a spus că ei nu sunt pregătiţi pentru susţinerea pacienţilor grav pe secţia ATI, gărzile lor sunt susţinute şi de medici ortopezi, chirurgi, neonatologi.

Starea mamei s-a agravat peste noapte când cel.mai probabil medicul ATI nu era de garda şi în 3 zile a decedat. Când am întrebat medicul dacă pe perioada de spitalizare la Aiud i s-a efectuat vreun CT sau radiografie pulmonară răspunsul a fost că nu au suport oxigen să poată deplasa pacienţii grav în interiorul spitalului. Managerul spitalului nu ştie ce se întâmplă pe proprietatea lui sau cel puţin răspunsul lui a fost total diferit faţă de tot ce am constat noi.

Concluzia Spitalul Municipal Aiud îşi măreşte numărul de paturi ATI. Mâine puteţi fi voi sau părinţii vostrii următoarele victime ale incompetenţei lor, faceţi ceva şi salvaţi-va de la condamnarea lor la moarte sigură.

Reacţia managerului de la Spitalul Municipal Aiud

Eu înţeleg răbufnirea unei fiice care îşi pierde mama, noi chiar încercăm să facem tot posibilul să nu pierdem pe nimeni, să nu moară nimeni. Trebuie puse lucrurile în context şi trebuie văzut că Spitalul din Aiud de o lună de zile încearcă să se adapteze la o situaţie dificilă obiectiv şi repet în ţară suntem al şaptelea spital ca număr de paturi ATI COVID.

Treaba asta făcută peste noapte nu este simplu de dus la îndeplinire şi prespune eforturi de a aduce personal, de dota şi de a face alte lucruri, noi încercăm să ne facem partea şi ţineţi cont că suntem singurul spital care are paturi de ATI din judeţul Alba”, a spus Bogdan Popa pentru alba24.ro.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Trecerea la nivel cu calea ferată unde îşi face Poliţia planul de amenzi. Curajul unui şofer şi decizia din justiţie

 

Când va fi gata lotul 2 al autostrăzii Sebeş - Turda. Ultimul anunţ al ministrului Transporturilor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite