Din cauza vitezei un tânăr din Aiud a intrat cu maşina într-un gard
0Un tânăr de 24 ani din Aiud s-a accidentat după ce a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens lovind un gard. Un martor a alertat autorităţile prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.
Din primele verificări efectuate la locul evenimentului, s-a constatat faptul că A.M.C., de 24 ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitate, din cauza vitezei, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sens opus, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma accidentului, produs în această dimineaţă în jurul orei 06.20, conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Municipal Aiud pentru investigaţii medicale, unde a fost diagnosticat cu „politraumatism prin accident rutier, fractură femur stâng, traumatism abdominal şi traumatism toracic“, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.