De ce nu folosesc asiaticii cifra 4. Ce este tetrafobia şi cum influenţează chiar şi preţul unor locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lipsa cifrei 4 la lift este un semn comun al tetrafobiei din ţările asiatice
Lipsa cifrei 4 la lift este un semn comun al tetrafobiei din ţările asiatice

Japonezii şi alte popoare din Asia au, la fel ca orice naţiune din lume, o serie de reguli şi obiceiuri vechi de sute de ani pe care le respectă.

Una dintre cele mai ciudate reguli a japonezilor se referă la cifra 4. În ”Ţara Soarelui Răsare”, acest număr se pronunţă la fel ca cuvântul "moarte", fiind, astfel considerat ca aducând ghinion mare, aşa cum în unele culturi occidentale este numărul 13.

Tocmai de aceea, turiştii străini nu trebuie să se mire dacă nu vor vedea cifra 4 pe tastatura liftului sau numărul este blocat pentru utilizatori. Prin ”lipsa” etajului 4 nu înseamnă neapărat întreruperea numărătorii, ci şi faptul că, uneori, se păstrează spaţiul respectiv aşa cum este el şi nu este folosit, cel puţin nu în activitatea directă cu turiştii.

Japonezii au exclus şi combinaţia 49, care seamănă, la pronunţie, cu expresia ”durere până la moarte”. Practica eliminării cifrelor nefaste în legătură cu cifra 4 este numită ”tetrafobie”. Acest termen se referă şi la lucrurile asociate cu cifra 4, pe lângă etajul 4 un alt exemplu fiind scaunul de la cinema cu numărul 4, 14, 24 etc.

Pe lângă Japonia, tetrafobia este răspândită şi în China, Taiwan, Vietnam sau Coreea, iar din acest motiv, în aceste ţări, rata de mortalitate în zilele care conţin 4 este cu mai mare decât în celelalte zile. Cercetătorii spun că motivul ar fi nivelul crescut de stres pe care unii oameni îl au în acele zile. The British Medical Journal a publicat un studiu care a analizat statisticile mortalităţii din Statele Unite pe o perioadă de 25 de ani în rândul populaţiei asiatice. S-a descoperit că, în a patra zi a lunii, asiaticii aveau 30% mai multe şanse să moară de insuficienţă cardiacă. În California, asiaticii aveau 27% mai multe şanse să moară de un atac de cord în acea zi. Scopul studiului a fost de a vedea dacă stresul psihologic cauzat de credinţa în această superstiţie ar putea, într-adevăr, să declanşeze atacuri de cord mortale şi alte incidente fatale.

În multe complexe rezidenţiale, blocurile 4, 14, 24 etc. sunt omise sau înlocuite cu blocurile 3A, 13A şi 23A. În spitale, numărul 4 este evitat în mod regulat cu totul. Tetrafobia poate dicta chiar preţurile proprietăţilor. Cartierele care au eliminat cifra 4 din numele străzilor au devenit mai profitabile. În acelaşi mod, clădirile cu mai mulţi ”patru” pot suferi reduceri de preţ. De asemenea, cifra 4 este evitată în numere de telefon, numere de securitate, cărţi de vizită, adrese, numere de identificare şi alte numere utilizate de către cetăţeni.

Mai mult decât atât, se are o grijă specială pentru a se evita apariţiile sau amintirile numărului 4 în viaţa de zi cu zi, în special în perioada sărbătorilor sau când un membru al familiei este bolnav. Menţionarea numărului 4 în jurul unei rude bolnave este evitată în orice situaţie. De asemenea, a oferi patru lucruri este un obicei care nu se practică deloc. Aeronavele şi navele militare evită, de asemenea, numărul 4, În plus, data de 4 aprilie este considerată o zi extraordinar de nefericită, la fel ca vineri, 13, în Europa sau SUA.

Citiţi şi:

 

Primul caz de îmbolnăvire cu COVID-19 în Alba: o persoană aflată în carantină, venită din Italia

 

Prima pandemie de holeră din istorie. Câţi oameni au murit în India şi în celelate ţări afectate de boală

 

Un român a intrat ilegal cu un pistol în ţară şi a tras un glonţ pe stradă. Deşi n-a rănit pe nimeni, a fost condamnat la închisoare cu executare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite