Cum s-a dezvoltat transportul public într-un oraş din Transilvania. Persoana care folosea trăsura suspendată
0
De-a lungul vremurilor, Alba Iulia a fost un oraş uşor accesibil, legat, pe apă şi pe uscat, de restul Transilvaniei. În epoca modernă, locuitorii oraşului au avut acces la cursele regulate, cu diligenţa, cu mocăniţa sau cu trenul, fiind legaţi de rutele importante ale regiunii.
Cu toate că în Transilvania abia după 1800 au apărut drumurile de piatră, cercetări recente ale istoricului Ovidiu Gaidoş au arătat că din 1754 s-a introdus o cursă regulată lunară care lega Sibiul de Viena, iar după 1830 aceasta a devenit bilunară.
Călătoria cu poştalionul până la Viena (cu diligenţa sau mai ieftin cu o trăsură închiriată) dura 7-8 zile, iar la Buda se ajungea în 5 zile. Durata călătoriei depindea de starea drumurilor, de frecvenţa staţiilor şi de condiţiile naturale. După 1850, drumul Sibiu - Timişoara - Pesta a fost ridicat la rangul unui drum de stat.
Odată cu epoca industrializării, călătorul care venea în oraş sau pleca din Alba Iulia dispunea de diverse mijloace de transport. După 1868, dinspre vest şi sud vizitatorul avea acces pe calea ferata spre Alba Iulia străbătând „prima cale ferată a Transilvaniei”. El putea ajunge în oraş pe „drumul de fier” folosind trenul tras de locomotiva cu aburi.
Pasagerii puteau alege între trenul accelerat sau trenul personal, în componenţa cărora existau vagoane de clasele I, a II-a şi a III-a. Conform Mersul trenurilor, din 1890, de la Budapesta până în Alba Iulia, călătoria cu trenul personal dura circa 27 de ore, iar cu trenul accelerat aproape 24. Tot cu personalul, de la Bucureşti până la Teiuş - pe ruta Predeal, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Copşa Mică, Blaj - traseul era străbătut în aproximativ 24 de ore, iar cu trenul accelerat, acelaşi drum era parcurs cu trei ore şi jumătate mai puţin.
De la Teiuş la Alba Iulia călătoria se făcea în 36 de minute. Călătoria de la Arad - prin Deva, Simeria - până la Alba Iulia dura 7 ore. Indiferent însă la ce clasă călătorea şi indiferent de biletul cumpărat (la personal sau accelerat), călătorul ajungea într-una din primele gări construite ale Transilvaniei, în 1868. Era un edificiu compus dintr-un ansamblu de clădiri, care se înscria în genul construcţiilor rămase emblematice pentru gările construite pe tot teritoriul Austro-Ungariei, până la începutul secolului al XX-lea.
Foto: memoriaurbis.apulum.ro
Tot pentru începutul secolului al XX-lea, mai exista un mijloc de transport popular în epocă. Dinspre Apuseni, cu mocăniţa de la Zlatna, călătorul străbătea Cetatea şi Oraşul de Jos pentru a ajunge la gară.
În secolul al XVI-lea, în capitala Principatului transilvan, conform celor relatate de Iosif Benkö, pentru a se deplasa prin oraş, de la palatul princiar până la Biserica Sf. Mihail, principele folosea o trăsură suspendată. Era un fel de cutie îngustă plasată pe două benzi lungi de piele ce legau un ax de celălalt.
Asemenea vehicule, extrem de rare, au fost folosite până la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Cetatea Alba Carolina pentru deplasarea demnitarilor. Cele două clădiri sunt la o distanţă de câţiva zeci de metri unda de alta, astfel încât trăsura suspendată nu parcurgea o distanţă foarte mare.
Dar, de cele mai multe ori, principele folosea trăsura, pe care stăteau în picioare, pe fiecare parte, valeţii de curte. Cortegiul princiar avea în componenţă şi alte trăsuri obişnuite ce urmau trăsura principelui şi care transportau membrii curţii princiare: înalţi demnitari, prelaţi şi soldaţi de elită. (Sursa: Memoria Urbis, ”Alba Iulia - o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale”)
Se încarcă comentariile...
