Cum era exploatat aurul de la Roşia Montană în Antichitate - tehnicile dacilor, modernizate odată cu venirea romanilor

Publicat: 22.06.2015 05:20

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:36

La Roşia Montană, exploatarea aurului era cunoscută încă din epoca fierului, când primii locuitori ai acestor meleaguri, scito-agatârşii, îl exploatau din nisipurile aluvionare şi din zăcăminte. Pe timpul dacilor, exploatarea minelor de aur a cunoscut o mare amploare. Vestea bogăţiei de aur a Munţilor Apuseni a fost unul dintre motivele care l-a determinat pe împăratul roman Traian să cucerească Dacia.

În bazinul minier Rosia Montană se întâlnesc, peste tot unde sunt prezente mineralizaţiile aurifere, lucrări dacice şi romane, la suprafaţă şi în subteran, multe de o rară frumuseţe. Aşa sunt de pildă, urmele arheologice de la Orlea, Ţarina, Cetate-Găuri, Cârnic versantul sudic. Tot lucrări daco-romane sunt considerate şi galeriile şi abatajele săpate cu dalta şi ciocanul, acolo unde roca era mai putin dura, respectiv cu focul şi apa sau oţetul, în rocile dure şi foarte dure.

În general, în ceea ce priveşte tehnicile miniere din epoca romană sunt cunoscute astăzi trei metode principale. Prima dintre ele este spălarea nisipurilor aurifere din albiile cursurilor de apă. A doua este săparea de puţuri în roca auriferă, urmărind filoanele vizibile. Aceste deschideri erau apoi lărgite şi adâncite, fiind prevăzute cu trepte săpate în stâncă. În funcţie de spaţiu şi condiţiile concrete putea fi folosită o tehnică aparte, denumită cu foc şi apă. Astfel se făcea un foc foarte aproape de peretele care trebuia străpuns şi când acesta ajungea la o temperatură mare se turna apă care determina crăparea rocilor prin racirea lor bruscă. Bucăţile de minereu obţinute erau apoi prelucrate pentru extragerea aurului. Cea de‐a treia metodă presupunea deschiderea de galerii. Acestea erau deschise fie pentru urmărirea filoanelor, fie pentru a asigura accesul între diverse niveluri de exploatare, fiind săpate cu dalta şi ciocanul, cu târnăcoape şi pene (icuri). Galeriile miniere romane de la Roşia Montană (Alburnus Maior) au forma trapezoidală şi se întind pe o lungime de 15 km şi sunt amplasate pe mai multe nivele.

În rocile cu duritate scăzută a fost practicat acelaşi sistem de susţinere (armare) şi îmbinare cu lemn a galeriilor. În această perioadă activitatea minieră s-a practicat pe aceleaşi corpuri minerale, de la cota maximă a masivelor muntoase în spre adâncime, motiv pentru care sunt considerate de epoca dacică şi romană. În spijinul acestor lucrări şi a vechimii lor, mărturii certe sunt numeroase obiecte descoperite de-a lungul timpului, în subteran şi la suprafaţă, cum ar fi unelte specifice de lucru, lămpi (opaiţe), instalaţii pentru evacuat apele din mină, precum şi monumente din piatră ca stelele funerare, altarele votive şi funerare.

Tehnica minieră adusă de romani a continuat, aproape fără nicio modificare, până prin secolele XVI-XVII. Schimbări esenţiale în tehnica de extracţie şi prelucrare s-au produs de-abia după descoperirea prafului de puşcă şi a forţei hidraulice, prin introducerea roţii hidraulice la punerea în mişcare a şteampurilor. Începând cu anul 1970 muntele Cetate, care adăposteşte, în partea superioară, cele mai frumoase şi mai reprezentative lucrări miniere de pe vremea dacilor şi romanilor, din România, şi probabil din întreaga Europă, a fost scos de sub jurisdicţia Monumentelor Naturii şi s-a trecut la exploatarea lui globală. S-a pierdut astfel definitiv acest tezaur naţional inestimabil. Pe fondul acestui eveniment, mult controversat şi mediatizat, oameni de suflet au întreprins diferite acţiuni pentru realizarea unui muzeu al mineritului în care să fie adăpostite toate vestigiile arheologice şi istorice din această zonă.

Ideea organizării unui astfel de muzeu este consemnată şi într-un proiect din anul 1936 în care, printre altele, se spune: „... importantele venituri care se vor realiza anual (prin exploatarea muntelui Cetate) se pot ceda odată 2-3 milioane cu care să se înfăptuiască la Abrud sau la Rosia Montană un muzeu au mineritului roman…”. În anul 1981, la aniversarea a 1850 de ani de la prima atestare documentară a localităţii miniere Roşia Montană, într-o tăbliţă cerată, în acest „oraş californian de civilizaţie internaţională” a fost inaugurat, în sfârşit, muzeul. Astăzi pot fi vizitate aici celebrele galerii romane, dar şi obiecte şi utilaje folosite de-a lungul secolelor în exploatarea aurului. (Bibliografie – Aurel Sîntimbrean, Alburnus Maior).

Citește și: Peşterile din Roşia Montană, mărturii vechi de secole ale exploatării celui mai preţios metal