Alegeri parlamentare Alba 2012: 11 candidaţi pentru 2 funcţii de senator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerile parlamentare au loc în 9 decembrie. Foto Adevărul
Alegerile parlamentare au loc în 9 decembrie. Foto Adevărul

Cele două funcţii de senator de Alba sunt vizate de 11 candidaţi. Printre aceştia se regăsesc doi senatori în funcţie, un deputat, un fost prefect, consilieri locali şi un consilier judeţean.

Colegiul nr. 1 Alba Iulia – Apuseni: Teodor Atanasiu (USL), Ştefan Bardan (ARD), Horaţiu Bibolar (PP-DD), Lorand Kopenetz (UDMR), Emil Crişan (PRM), Jobbagy Emese (Partidul Popular Maghiar din Transilvania); 

Colegiul nr. 2 Sebeş – Blaj – Aiud – Ocna Mureş: Nicolae Dobra (USL), Alexandru Pereş (ARD), Dorin Pocol (PP-DD), Janos Palosy (UDMR), Bosze Laszlo-Antal (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).  

Informaţii complete despre candidaţii din acest colegiu pot fi obţinute din infografia realizată de Adevarul.ro.

Candidaţii din colegiul 1

Ştefan Bardan (ARD) este fostul fosprefect de Alba în perioada 2008 – 2012 şi fost deputat în mandatul 2004 – 2008. Este de profesie inginer, are 50 de ani, este căsătorit şi are un copil.

Ştefan Bardan deţine două terenuri intravilane cumpărate în Alba Iulia, de 1.597 mp; două case, una construită în 2008 în Alba Iulia, de 186,21 mp şi 93,11 anexe şi una moştenită în Satu Mare, de 568 mp plus; are un autoturism VW Passat fabricat în 2006; depozite în bănci în valoare de 12.689,04 lei şi o datorie de 20.500 lei (descoperire de card) din 2009. Veniturile personale din ultimul an au fost din salariul de prefect – 60.919 lei plus norma de hrană de 10.268 lei.

Teodor Atanasiu (USL) este, în prezent, deputat în Parlamentul României. Şi el este inginer, căsătorit cu doi copii. Este în vârstă de 49 de ani. Atanasiu are împreună cu familia terenuri intravilane în suprafaţă totală de 5.782 mp, 2 case decâte 300 mp dintre care una moştenită în anulo 2008 şi o casă de vacanţă de 200 mp construită în anul 2004, are un autoturism Opel Omega fabricat în 1999, depozite în bănci în valoare totală de 570.981 de lei, 23.373 USD şi 88.571 euro plus 50.000 de euro daţi împrumut unei rude iar veniturile sale au fost anul trecut de 61.453 de lei din indemnizaţia de deputat şi 161.821 de lei daune morale şi cheltuieli de judecată în urma unui proces câştigat.

Horaţiu Mugur Bibolar (PP-DD) este pensionar (55 ani), fost poliţist şi consilier judeţean. Bibolar este proprietarul unor terenuri în suprafaţă totală de 12.276 mp şi o casă cu suprafaţa de 90 mp, cumpărată în anul 1995; are un autoturism VW fabricat în anul 2000 şi un autovehicul Suzuki fabricat în anul 1986. Veniturile sale pe ultimul an au fost de 21.000 de lei din pensie şi 1.500 de lei din activităţi agricole.

Lorand Kopenetz (UDMR) este farmacist în oraşul Abrud. Are 36 de ani. Deţine terenuri în suprafaţă totală de 23.401 mp în Cluj (comuna Gilău) şi în Alba, obţinute prin moştenire sau cumpărare şi două case cumpărate în Abrud (de 100 şi  138 mp) iar alta (de 400 mp) moştenită, în Gilău. Nu are depozite în bănci, în schim are un credit în valoare de 20.300 de lei, scadent în anul 2030. Veniturile personale din ultimul an au fost de 22.800 de lei, din salariu, şi 8.280 de lei din chirii.

Emil Crişan (PRM) ocupă postul de şef de birou la SC Cuprumin SA Abrud. A fost deputat de Alba în mandatul 2000 – 2004. Nu deţine terenuri, are un apartament de 70 mp în Abrud şi un Renault Megan fabricat în anul 2005. Are plasaţi în fonduri de investiţii 429.659 de lei şi nu are credite. Veniturile personale din ultimul an au fost de 51.400 de lei, obţinute din salariu.

Emese Jobbagy (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) este domiciliată în Oradea şi este asistent director la Asociaţia EMNT Egyesulet, membru al conducerii Asociaţiei Civice Maghiare din Oradea. Nu deţine terenuri sau clădiri sau autovehicule iar veniturile personale din ultimul an au fost de 11.099, din salariu.

Candidaţii din Colegiul 2

Alexandru Pereş (ARD) este în prezent senator în Parlamentul României. Areb 60 de ani, căsătorit, un copil. Profesional este inginer agronom. Pereş este parlamentar de Alba din anul 1996. Deţine împreună cu soţia 684 mp teren intravilan, o casă de 116 mp şi o casă de 242 mp, în Alba Iulia, nu are autoturism. Deţine bijuterii în valoare de 7.700 de lei, icoane pe lemn evaluate la 3.000 de lei şi obiecte de mobilier Biedermeyer în valoare de 20.000 de lei. Nu are depozite în bănci şi are o datorie de 5.000 de euro la o persoană fizică (cu scadenţă în 2012). Veniturile proprii din ultimul an sunt în valoare de 57.835 lei (indemnizaţia de senator).

Nicolae Dobra (USL) este şi el senator în Parlamentul României. Ales din partea PDL, a plecat la UNPR. Dobra este doctor în ştiinţe militare. Are 62 de ani, căsătorit, un copil. Senatorul are împreună cu rudele, terenuri în suprafaţă totală de 3.598 mp în Sebeş şi Alba Iulia (intravilan şi din alte categorii), o casă de 188 mp în Sebeş şi un autoturism Renault Laguna fabricat în 2001. Are investiţii de 133.060 de lei la editura Alexandria SRL şi la SC Agrotur Montana SRL. Nu are depozite în bănci dar are datorii de 27.250 de euro, 28.000 franci elvetieni şi 40.000 de lei. Veniturile sale din ultimul an sunt în valoare totală de 58.120 de lei (din indemnizaţia de senator şi pensia MAPN).

Dorin Pocol (PP-DD) este consilier local în CL Alba Iulia şi administrator al Agenţiei Imobiliare Romidia. Pocol (53 ani) deţine 2.820 mp de teren în Alba Iulia (cumpărat în 2006 şi 2010), un apartament cumpărat în 1992 şi 2 autoturisme (un Porsche Cayenne S fabricat în 2003 şi un Nissan Micra fabricat în 2005). În ultimul an a obţinut un venit propriu de 14.400 de lei ca administrator la Romidia şi 4.000 de lei ca partener la Necc Telecom.

Janos Palosy (UDMR) este director tehnic la SC Romabelt Imp-Exp Tîrgu Mureş. Este în vârstă de 55 de ani şi are pregătire de inginer. Deţine împreună cu rudele 835 mp de teren intravilan în Ocna Mureş, un apartament de 75 mp şi două case (de 150 şi 100 mp) în acelaşi oraş. Are două autoturisme Volkswagen Passat (fabricate în 1987 respectiv 2006). Nu are depozite sau credite la bănci iar venitul obţinut înultimul an a fost de 21.156 de lei (din salariul de director).

Laszlo Antal Bosze (Partidul Popular Maghiar din Transilvania), locuieşte în Oradea şi este şomer. Deţine împreună cu soţia un teren de 2.769 mp în Topliţa, două apartamente (de 61 şi 72 mp) în Oradea şi o casă de vacanţă de 56 mp în Topliţa. Nu deţine autoturism şi nu are depozite sau credite la bănci. Venitul propriu din ultimul an a fost de 13.000 de lei (din salariul de sunetist la Teatrul din Oradea).

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite