Alba Iulia: Falub speră la o surpriză cu CFR Cluj

Antrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub speră ca echipa pe care o conduce să producă surpriza în derby-ul Ardealului de duminică, contra echipei CFR Cluj.
„CFR Cluj porneşte cu prima şansă în acest meci, toată lumea ştie că este una dintre cele mai bune formaţii din România, că are un lot valoros, puternic şi omogen. Trebuie să le blocăm jucătorii periculoşi, să evoluăm cu determinare, ambiţie şi ardoare şi să scoatem cât mai mult din acest joc”, a spus Adrian Falub.
Antrenorul a completat că deşi rezultatele nu au fost cele aşteptate, echipa nu a jucat prost în primele etape din Liga I. „Cred că până acum nu ne-am făcut de râs în partidele pe care le-am jucat în Liga I, cu toate că rezultatele nu au fost cele la care ne-am aşteptat. Suntem obligaţi să ne ridicăm la nivelul jocului adversarilor şi să producem surpriza“, a completat Adrian Falub.
Meciul va avea loc pe stadionul Cetate din Alba Iulia, începând cu ora 14.00.



















































