Alba: Interpreţi de folclor din toată ţara dezbat probleme profesionale la Sălciua, în Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interpreţi de folclor din toată ţara participă miercuri, 18 mai 2011, la a treia ediţie a colocviului „Artistul între tradiţie şi actualitate”. Manifestarea culturală are loc în comuna Sălciua din Munţii Apuseni.

Colocviul, desfăşurat în fiecare an în judeţul Alba, are ca principal scop dezbaterea problemelor cu care se confruntă artiştii interpreţi de muzică populară din România, devenind o platformă de discuţie şi de reflecţie pentru teme de actualitate ce privesc viaţa culturală.

La ediţia din acest an se va face şi prezentarea oficială a Uniunii artiştilor interpreţi de folclor muzical din România (UAIFMR), uniune care fiinţează din februarie 2011, realizarea sa fiind hotărâtă ca urmare a dezbaterilor din ediţiile trecute ale colocviului. Cu această ocazie, de la ora 10.00, va fi dezvelită şi câte o placă comemorativă pe sediul Primăriei din Sălciua şi pe clădirea pensiunii din localitatea Sub Piatră, în care artiştii s-au întâlnit de fiecare dată. Tot aici se va face şi lansarea site-ului internet al uniunii.

Apără interesele profesionale ale interpreţilor


Uniunea, al cărei preşedinte este interpretul de folclor Ionuţ Fulea, are ca scop principal sprijinirea exercitării drepturilor şi apărarea intereselor profesionale ale interpreţilor de folclor din România, inclusiv ale drepturilor de autor, printre atribuţiile sale regăsindu-se numeroase acţiuni specifice destinate promovării artei interpretative şi folclorului românesc.

„Faptul că marii artişti interpreţi de folclor se reunesc anual în judeţul Alba şi au hotărât aici înfiinţarea unei structuri care să îi reprezinte arată că în judeţul Alba se face cultură la modul serios. Ne bucură că acţiunile Consiliului Judeţean din domeniul culturii şi artei sunt apreciate de profesioniştii din domeniu şi vă asigur că vom continua să sprijinim cultura de calitate şi tradiţiile autentice.”, a declarat Ion Dumitrel, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, instituţie care participă la organizarea evenimentului.

La manifestările de la Sălciua vor participa, în acest an, numeroşi interpreţi de folclor din ţară, printre ei numărându-se şi membrii fondatori ai UAIFMR: Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Marius Ciprian Pop, Veta Biriş, Mariana Ionescu Căpitănescu, Alexandru Pugna, Ioan Bocşa, Traian Jurchela, Elise Stan, Matilda Pascal Cojocăriţa, Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Mariana Deac, Viorica Macovei, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Mirela Mănescu, Andreea Voica, Dumitru Farcaş, Petrica Mîţu Stoian, Ştefan Cigu, Deian Galetin şi Adrian Stanca.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite