Zeci de morti si sute de raniti intr-un atentat in Cecenia
Un camion incarcat cu explozibil a intrat in plin, luni dimineata, intr-o cladire guvernamentala din orasul Znamenskoie, din nordul Ceceniei, facand cel putin 40 de morti si aproape 200 de raniti.
Un camion incarcat cu explozibil a intrat in plin, luni dimineata, intr-o cladire guvernamentala din orasul Znamenskoie, din nordul Ceceniei, facand cel putin 40 de morti si aproape 200 de raniti. Soldatii care pazeau sediul Serviciului Federal al Securitatii au deschis focul asupra autovehiculului, dar acesta a rupt barierele si s-a izbit de zidul cladirii. Constructia a fost distrusa de forta exploziei, iar autoritatile se tem ca un numar mare de persoane ar putea fi ingropate sub daramaturi. Atentatul nu a fost inca revendicat, dar nimeni nu se indoieste ca el este opera separatistilor ceceni. Desi Vladimir Putin a afirmat ca evenimentul de luni nu va impiedica procesul de pace, acesta reprezinta, totusi, o sfidare la adresa Kremlinului, care s-a grabit sa declare, nu demult, ca lucrurile au reintrat in normal in zona. De altfel, sangerosul incident are loc la numai trei zile dupa ce, pe 9 mai, Rusia a sarbatorit Ziua Victoriei. Mai mult, zona orasului Znamenskoie, unde s-a intamplat tragedia, era considerata drept cea mai stabila din regiune. Aceasta a fost si prima care s-a aflat sub control rusesc in anul 1999, cand intrarea fortelor armate in Cecenia a provocat al doilea razboi in rastimp de doar zece ani. Atacul de ieri este primul dupa ce un referendum organizat in martie, anul acesta, a decis ramanerea Ceceniei in Rusia. Legitimitatea referendumului a fost insa contestata de organizatiile care lupta pentru drepturile omului, iar rebelii ceceni au amenintat ca isi vor spori atacurile, pentru a submina rezultatele votului. Din 1999 pana in prezent, "palmaresul" celor mai sangeroase atentate ale separatistilor numara 300 de victime intr-un atac asupra unei garnizoane ruse, 120 de morti in timpul operatiunii de salvare a ostatecilor sechestrati intr-un teatru din Moscova, in octombrie 2002 si inca 80 de decese intr-un atentat sinucigas, anul trecut, in Groznii. Numarul victimelor din Znamenskoie continua si el sa creasca, pe masura ce fortele de interventie reusesc sa strabata printre daramaturi.




















































