Viena, o altă perspectivă
Fosta reşedinţă a familiilor nobile este în prezent una dintre cele mai la modă metropole europene. Mergeţi la Viena şi veţi vedea cum o fostă capitală de imperiu se poate transforma într-un oraş în care istoria face reclamă magazinelor.
La Viena nu este greu de ajuns, dimpotrivă: cu maşina sau cu avionul, în funcţie de preferinţe (şi de curajul pe care îl aveţi să străbateţi România cu maşina, în cazul în care nu locuiţi în vestul ţării), drumul nu vă ia mai mult de o zi şi jumătate.
Mersul cu maşina are şi avantajele şi dezavantajele lui, dar veţi avea ocazia să vedeţi câmpurile de eoliene aflate la intrarea în Austria.
Un pont pentru cei care se aventurează cu maşina: umpleţi rezervorul cu câţiva kilometri înainte de graniţa cu Ungaria, de preferat în oraşele mari, precum Arad sau Oradea, şi astfel mai alimentaţi doar în Viena. Carburanţii sunt mult mai ieftini în benzinăriile din capitala Austriei decât la cele de pe autostradă.
Şi nu uitaţi să puneţi nişte mărunt deoparte pentru vignetă, care costă zece euro, la fel ca în Ungaria. Odată ajunşi în Viena, vă sfătuim să treceţi repede pe la o spălătorie de maşini. Acolo nu există maşini murdare, indiferent de locul unde au fost, şi dacă veniţi din România, s-ar putea să observaţi că austriecii se uită puţin ciudat şi lung la dumneavoastră.
Foste palate, actuale magazine
După ce aţi rezolvat această problemă gravă pentru austrieci, mergeţi să vă odihniţi în Piaţa Domului. Aici se înalţă triumfătoare, într-o splendoare aparte, Mânăstirea Sfântul Ştefan, impresionantă nu numai prin mărime, dar şi prin modelul pietrei sau statuile care îi acoperă zidurile.
Dacă sunteţi obosiţi, vă puteţi trage sufletul la una dintre cafenelele din piaţă, unde aveţi ocazia să gustaţi un ştrudel cu mere absolut delicios sau puteţi alege varianta unei plimbări cu trăsura.
Acestea vă aşteaptă chiar la intrarea în piaţă (există parcări speciale alocate lor), sunt extrem de comode, iar vizitii, în timp ce trag de hăţuri pentru a aluneca pe străzile cu piatră cubică, vă vor povesti câte în lună şi în stele despre Viena.
Termenul de palat era folosit, la origini, pentru a descrie o reşedinţă nobilă; spre deosebire de castele, palatele nu erau fortificate şi erau amplasate într-o zonă urbană. În palatele din Viena s-au mutat numeroase familii de nobili, atunci fiind important să stai în acelaşi oraş unde a locuit timp de secole familia de Habsburg.
După cel de-al Doilea Război Mondial, proprietarii au vândut palatele, iar acestea sunt acum reşedinţe ale miniştrilor, ambasade, muzee şi chiar magazine. Este chiar interesant să faceţi un tur al lor, măcar pe dinafară.
În special în centrul vechi, cele mai multe magazine au fost deschise în astfel de palate. Şi dacă vă gândiţi că tocmai a început perioada soldurilor, veţi împuşca doi iepuri dintr-o lovitură: vizitarea palatelor şi cumpărăturile.
De-a lungul străzilor Kohlmarkt, Graben şi Katner veţi descoperi palate impresionante. Unul dintre ele este acum proprietatea unui manufacturier de porţelanuri şi este folosit pe post de magazin, Palatul Dorotheum, construit peste ruinele mânăstirii Doretheer, este încă din anul 1901 sediul unei case de licitaţii, iar unul dintre cele mai cunoscute magazine de muzică din Viena se regăseşte în Palatul Dietrichstein, reşedinţa lui Doblinger, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de hârtie de muzică.
Cel mai mare patinoar în aer liber
Din 23 ianuarie până pe 8 martie, piaţa din faţa Primăriei va fi transformată într-un super loc de distracţii în aer liber. Anul acesta s-a deschis cel mai mare patinoar în aer liber din Europa, Vienna Ice Dream, care măsoară în total 4.400 de metri pătraţi.
Acesta este deschis între orele 09.00 şi 23.00, timp în care se vor auzi tot timpul hituri ale anilor 1980 şi 1990. Tot aici sunt deschise nenumărate chioşcuri de la care vă puteţi servi cu băuturi răcoritoare, calde, punch, sau tot felul de dulciuri. În această perioadă, la Viena este deschisă expoziţia cu lucrări din ceară de Anish Kapoor, unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori britanici, care a câştigat premiul Turner. Lucrările sale pot fi văzute în cadrul MAK (muzeul de arte aplicat şi artă contemporană).
Sezonul balurilor
Iarna şi primăvara, balurile se ţin lanţ în Viena. Doar acum aveţi ocazia să vizitaţi backstage-ul Operei de Stat din Viena, să observaţi cum se transformă scena Filarmonicii în ring de dans sau să luaţi parte la un scurt “fiacre shuttle” într-o cafenea. La Viena au loc anual peste 300 de baluri care celebrează sezonul carnavalelor. Acesta începe pe 19 februarie cu un spectacol uimitor la Opera de Stat.
Totodată, în capitala Austriei găsiţi magazine de dulciuri şi cofetării în care pare că timpul a stat în loc. Ciocolate, bomboane, praline sunt vândute la bucată, într-o atmosferă tipică anilor 1950.
Un astfel de loc găsiţi în centrul vechi, la magazinul ”ziua bunicii” (Grandma’s Day), unde bomboanele sunt vândute în pungi de hârtie, iar clienţii pleacă şi cu stomacul plin, căci le gustă pe toate. Şi dacă tot vorbim despre locurile mai puţin ştiute din Viena, vă recomandăm să vizitaţi “Casa celor o sută de ape” (Hundertwasser Haus), concepută de artistul austriac Friedensreich Hundertwasser.
Clădirea se află în cel de-al treilea district, pe strada Kegelgasse, la numerele 34-38. Casa a fost construită între anii 1983 şi 1986, podelele sunt ondulate, acoperişul este acoperit de iarbă şi muşchi, iar din camera cresc copaci înalţi, ale căror ramuri se întind afară, prin ferestre!
Fostele palate au fost reconstituite, iar în cele mai multe dintre ele au fost deschise magazine
Casa Hunderwasser este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Viena şi are podele ondulate
O plimbare cu trăsura care porneşte din piaţa mânăstirii Sf. Ştefan costă 10 euro de persoană
La cofetăria Grandma's Day puteţi oricând gusta ceea ce doriţi înainte de a cumpăra




















































