Viata cu Silvio Berlusconi
"Nu tace niciodata... vorbeste chiar si in somn"
Este maritata cu cel mai bogat si mai puternic barbat din Italia, dar viata ei nu este nici pe departe idilica. Intr-o biografie publicata saptamana aceasta, Veronica Lario, sotia premierului Silvio Berlusconi, povesteste despre viata ei alaturi de un barbat care nu o scoate niciodata in oras sau in vacanta, vorbeste la telefon pana si in timpul cinei de Craciun si trimite munti de trandafiri rosii unor persoane necunoscute. Daca ar exista un premiu pentru cupluri bizare, familia Berlusconi l-ar castiga cu siguranta, considera cotidianul britanic "The Independent". El - miliardarul vulgar si arivist; ea - pasionata de Proust si Goethe, cultivand legume ecologice si visand sa strabata lumea de una singura. Actrita Veronica Lario l-a fermecat pe magnatul Silvio Berlusconi acum 25 de ani, iar in 1990 acesta si-a parasit nevasta si s-a insurat cu febletea sa. In momentul in care Berlusconi a decis sa intre in politica si a devenit prim-ministru, Veronica s-a retras din viata publica si a aparut doar rareori alaturi de sotul ei, ultima oara pentru a-i primi pe George si Laura Bush in vizita lor la Roma. Singura vizita in strainatate pe care a facut-o in ultimii zece ani a fost la Moscova, unde l-a insotit pe premier. Acest lucru nu este neobisnuit pentru Italia, unde rolul de prima doamna este, in mod traditional, diferit de modelul anglo-saxon. De altfel, aceasta este prima biografie in care o sotie de prim-ministru al tarii face dezvaluiri. Acum Veronica a acceptat sa fie intervievata pentru ca, asa cum ii declara autoarei, Maria Latella, "oamenii incepusera sa-si inchipuie ca sunt muta". Tacerea ei a dat nastere in ultimii ani la zvonuri ca mariajul cu Silvio nu ar merge tocmai bine si ca ea ar avea o relatie cu un profesor marxist de filozofie si fost primar al Venetiei, Massimo Cacciari. Veronica a respins insa toate aceste barfe in carte, afirmand ca il admira pe Cacciari din punct de vedere intelectual, dar nici nu l-a intalnit macar vreodata. Ea recunoaste ca rar apuca sa isi vada sotul, dar a spus ca nu va pune piedici ambitiilor acestuia. "Cred ca sunt sotia perfecta pentru genul de barbat cum e Silvio. El se poate concentra pe ce il intereseaza, pe munca sa, stiind ca sotia lui nu va face mare caz daca nu sta prea mult cu familia". Inainte de alegerile generale din 2001, Berlusconi a trimis copii dupa autobiografia sa, "O poveste italiana", la 12 milioane de case. In carte, mai multe fotografii il infatisau zambitor, alaturi de sotie si de cei trei copii, iar el descria placerea intoarcerii acasa, la mancarea gatita in casa, extenuat de scena politica. "Tendenza Veronica", biografia sotiei sale, il prezinta insa intr-un mod total diferit. "Silvio ia pranzul cu telefonul la ureche si cina la fel. Chiar si de Craciun, vorbeste cu noi si gusta curcanul, dar raspunde si la apeluri... nu tace niciodata... vorbeste chiar si in somn". Cei doi soti Berlusconi nu au vederi comune nici macar in politica. Veronica Lario a socat opinia publica acum catva timp cand s-a pronuntat cu vehementa impotriva razboiului din Irak pe care sotul sau l-a sustinut fervent. In biografie, ea recunoaste si ca a votat cu Partidul Socialist si cu radicalii de stanga, nu cu formatiunea Forza Italia a premierului. Ea a incercat de asemenea sa-i fereasca pe copiii ei sa se uite la televizor in perioada in care sotul sau, magnatul mass-media italiene, a schimbat formatul programelor de televiziune, care au devenit din ce in ce mai putin recomandate minorilor. Cu toate acestea, Veronica nu iese din cuvantul sotului ei in public, unde acesta ii ghideaza fiecare miscare: "Daca iesim impreuna, imi spune 'fa cu mana', 'zambeste', 'mergi degajat', 'da mana'", povesteste Veronica, asigurand insa cititorii ca nu o deranjeaza sa joace acest rol secundar. In plus, lui Silvio nu i-ar surade deloc ca sotia lui sa se implice in politica. Ea povesteste cum, intr-o zi, venind acasa, Berlusconi a gasit o statuie de bronz noua pe hol. "Sper ca n-ai dat bani pe chestia asta ingrozitoare", a exclamat el, oripilat. "Nu, Silvio, eu am facut-o", i-a raspuns Veronica. "Sotul meu", povesteste ea, "a stat pe ganduri pret de un minut si si-a dat seama ca ar fi mai bine ca sotia lui sa fie preocupata creand statui decat dand interviuri. Silvio s-a uitat mai indeaproape la statuie si a spus, repede: "Stii ca esti destul de talentata la asta... de fapt, nu e rea deloc".





















































