Vaslui: 70 angajaţi ai Poliţiei, în proces cu Ministerele de Finanţe şi de Interne
070 de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui sunt în proces atât cu Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), cât şi cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), pentru neacordarea sporului de fidelitate şi a primei de concediu, pentru ultimii trei ani, transmite Mediafax.
Aflat iniţial pe rolul Judecătoriei Vaslui, procesul a fost mutat la Tribunal Vaslui, pe motiv că MIRA nu are calitate procesuală în dosarul deschis de salariaţii civili ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, fiind chemaţi de această dată în instanţă reprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Juriştii Ministerului Economiei şi Finanţelor cer însă, în întâmpinarea făcută la Tribunalul Vaslui, scoaterea acestui minister din proces din acelaşi motiv invocat de MIRA, respectiv lipsa calităţii procesuale.
"Prin aceste tertipuri, de pasare a responsabilităţii, se încearcă întârzierea plăţilor către salariaţii civili cu activităţi similare poliţiştilor. Indiferent cine va răspunde în faţa judecătorilor, personalul civil va avea câştig de cauză, mai ales că există precedent în acest sens", a declarat Paulică Neamţu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor Vaslui.
Reprezentantul sindicatului poliţiştilor vasluieni a mai precizat că fiecare dintre cei 70 de angajaţi civili din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui are de primit aproximativ 4.000 de lei.























































